David Popovici va participa astăzi în două finale, la Campionatele Europene de înot pentru juniori, programate în perioada 5-10 iulie, la Otopeni. România ar putea câștiga încă două medalii, după aurul de la ștafeta de 4×100 de metri liber masculin.

UPDATE | David Popovici și-a adjudecat medalia de aur în proba de 200 de metri liber, încheind cursa în 1:45,45, cu peste două secunde înaintea sportivului care a terminat pe locul 2, Lorenzo Galossi (1:47,71).
Aceasta a fost prima finală de astăzi la care a participat David Popovici la Campionatele Europene de înot pentru juniori. Acesta va mai concura și în finala probei de 4×100 de metri liber (ștafetă combinată), programată de la ora 19:09.
 
România a cucerit, încă din prima zi a Campionatelor Europene de înot pentru juniori de la Otopeni, prima medalie de aur, după ce ștafeta de 4×100 de metri liber masculin, formată din David Popovici, Vlad Ștefan Stancu, Ștefan Cozma, Patrick-Sebastian Dinu, a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, încheind cursa în 3:18,93.
Astăzi, David Popovici ar putea aduce alte medalii în contul României, fiind calificat în două finale care vor avea loc în această după-amiază.
Pentru început, de la ora 17:07, dublul campion mondial de la Budapesta va concura în finala probei de 200 de metri liber, în care s-a calificat ieri cu al doilea timp, 1:47,93, fără să forțeze.
 
Ulterior, de la ora 19:09, David Popovici va fi parte a ștafetei combinate în proba de 4×100 de metri liber, alături de Ștefan Cozma, Anastasia Bako și Irina Preda. Cei 4 s-au calificat în această dimineață în finală, după ce au terminat cursa în 3:36,14, al șaselea timp după cele două serii de calificare.
Tot astăzi, Vlad Stancu s-a calificat în finala probei de 1.500 de metri liber, clasându-se după cele 3 serii de calificare pe locul 2 (locul 2 în seria sa), cu timpul de 15:20,56. Finala în care va participa sportivul legitimat la CSA Steaua este programată joi, de la ora 18:28.
 
Sursă: EUROSPORT
Articolul precedentSimona Halep, în semifinale la Wimbledon 2022 – Emoții pe finalul meciului cu Amanda Anisimova
Articolul următorVoucherele sociale: a fost atins pragul de 1 milion de carduri emise – Anunțul lui Marcel Boloș