O crimă înfiorătoare a avut loc în comuna Cordăreni, județul Botoșani. Dascălul de la biserica din sat și-a omorât cu sânge rece iubita de 39 de ani, chiar de ziua ei. Imediat după ce a comis teribilul gest, bărbatul a sunat la 112 și a povestit totul, iar apoi a vrut să își ia viața.
Conform primelor cercetări, se pare că totul a plecat de la o ceartă, moment în care dascălul a pus mâna pe un cuțit și a început să își lovească iubita. După ce și-a ucis iubita, agresorul a sunat la 112 și a anunțat totul, apoi a vrut să își ia viața.
Individul a fost reținut de oamenii legii iar pe numele lui a fost deschis un dosar penal pentru omor.
Apropiații lui susțin că bărbatul urma un tratament pentru a scăpa de depresie. El a fost internat la psihiatrie, unde va sta pe toată perioada investigației.
Sursa: Realitatea de Botosani