Luna tatălui s-a dublat. Iar asta n-a făcut decât să bulverseze părinţii aflaţi în concediu de creştere a copilului.

Practic, părintele care nu e în concediu trebuie să stea acasă două luni, iar dacă refuză, cel de acasă trebuie să se întoarcă la muncă la 1 an si 10 luni ale copilului. Se poate întoarce şi după doi ani, dar nu mai beneficiază de stimulentul de inserţie. 

Noile reglementări privind concediul de creștere a copilului ridică multe semne de întrebare.

Practic, pentru a primi aşa-numitul stimulent de inserţie, părintele trebuie să se întoarcă la serviciu cu cel puţin două luni înainte de termenul maxim de doi ani.

Stimulentul de 650 de lei se acordă timp de 6 luni

Bogdan Georgescu, avocat: În vechea reglementare era notat în cazul în care celălalt părinte nu îşi revendică luna din concediu de creştere copil, indemnizaţia se reduce cu o lună. În situaţia în care tatăl nu îndeplineşte condiţiile pentru a intra în concediul de creştere sau familia este monoparentală, mama depune documentele aferente şi primeşte indemnizaţia pentru luna tatălui, în acelaşi cuantum ca şi până acum.

Autorităţile speră că noua ordonanţă va rezolva şi alte probleme ale familiei româneşti.

Articolul precedentKaufland vrea să deschidă cel puțin 10 magazine anual în România
Articolul următorDulciurile de Halloween sunt mai scumpe anul acesta