Meteorologii au emis o informare  de ploi moderate cantitativ şi intensificări ale vântului valabilă de marţi, de la ora 18.00, până joi, la ora 20.00.

 Se vor acumula cantităţi de apă de 10…15 l/mp, îndeosebi în zonele de deal şi de munte. Pe arii restrânse, mai ales pe parcursul zilei de joi, vor fi descărcări electrice şi grindină.

În Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură, la altitudini de peste 1.700 de metri, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare şi se va depune strat de zăpadă.

Vântul va avea unele intensificări în estul şi sud-estul teritoriului, precum şi în zona montană înaltă, în general cu viteze de 45…55 km/h.

A fost emisă o atenţionare Cod galben de ploi însemnate cantitativ pentru județele Tulcea, Constanţa şi parţial Călăraşi şi Ialomiţa. Atenționarea este valabilă de marţi, de la ora 22.00, până miercuri la ora 18.00.

”În intervalul menţionat în Dobrogea şi sud-estul Munteniei vor fi ploi ce vor avea şi caracter de aversă şi, mai ales prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 25…30 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp”, a arătat ANM.

 

Articolul precedentVremea 18 aprilie – Ploi abundente în toată țara – Regiunile unde vor fi ninsori și lapoviță
Articolul următorVeste proastă pentru românii care folosesc Revolut. Șeful ANAF aruncă în aer mitul