Circulaţia rutieră pe Transalpina se va redeschide începând de sâmbătă, 1 iunie 2024, decizia fiind luată după ce o comisie formată din reprezentanţii CNAIR a verificat starea drumului, a anunţat directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol.

Sectorul de drum montan dintre Rânca şi Curpăt al DN67C (Transalpina) se redeschide pe timpul zilei, în intervalul orar 8:00 – 18:00.

„În afara acestui interval orar accesul este interzis din cauze obiective care ţin de specificul acestei zone montane aflate la mare altitudine. De asemenea, limita de viteză pe acest sector de drum este de maximum 30 km/oră iar accesul autoturismelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone este interzis. Respectarea acestor restricţii este obligatorie pentru evitarea unor evenimente periculoase şi pentru deplasarea în condiţii de siguranţă”, a precizat Pistol pe pagina sa de Facebook.

AGERPRES

Articolul precedentNumărul copiilor cu domiciliul în România a scăzut la 3,796 milioane, la 1 ianuarie 2024
Articolul următorAna Bogdan a reuşit calificarea în turul al treilea la Roland Garros