Purtătorul de cuvânt al Guvernului anunță ce se va întâmpla cu compensarea cu 50...
Compensarea la pompă cu 50 de bani a preţurilor la carburanţi va continua pe întreaga perioadă anunţată, urmând ca la finalul analizei să fie luate noi decizii, a precizat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.
APIA eliberează adeverinţe pentru crescătorii de animale care doresc să acceseze credite bancare
Crescătorii de animale care doresc să acceseze credite bancare pot primi, începând din 8 august, adeverinţe din partea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
Peste 90.000 de participanţi vineri la UNTOLD
A doua zi din experiența UNTOLD a fost una memorabilă
Președintele României, Klaus Iohannis: ”Să ne amintim cu pioşenie de eroii ale căror oseminte...
Jertfa înaintaşilor noştri pe câmpul de bătălie a reprezentat temelia dezvoltării României întregite, democratice şi europene, iar acum este datoria noastră să ducem mai departe şi să apărăm idealurile, principiile şi valorile pentru care ei s-au sacrificat, a subliniat sâmbătă preşedintele Klaus Iohannis, într-un mesaj transmis în contextul manifestărilor comemorative de la Mărăşeşti.
Codul galben de căldură se menține până marți, 9 august
Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade
O lună plină de distracție la Eforie Aqua Park
Show-uri de magie, party cu spumă, aqua zumba, concursuri pe tobogane gonflabile
Horoscop de weekend, 6-7 august: Zodiile care vor avea lumea la picioare
Horoscop de week-end. Ce vă rezervă astrele în zilele de 6 și 7 august
FOTO Incendiu puternic la stână. Foc pus intenționat
Cinci ore s-au luptat pompierii cu flăcările pentru a stinge incendiul izbucnit la o stână aflată la ieșire din localitatea tulceană Măcin.
Adrian Marinescu: „Nu cred că în viitorul apropiat va apărea o variantă mai agresivă...
Acesta a precizat că nu ar trebui să fim îngrijorați de cazurile de SARS-CoV-2
Război în Ucraina, ziua 164: Centrala nucleară din Zaporojie, bombardată de ruși – LIVE...
Kievul şi Moscova s-au acuzat reciproc de lovituri în apropierea unui reactor nuclear