Liderul USR Cătălin Drulă a solicitat demisia lui Lucian Bode din funcţia de ministru al Afacerilor Interne, după ce liberalul a cerut în instanţă anularea hotărârii prin care Universitatea Babeş Bolyai a decis să-i reanalizeze lucrarea de doctorat, vizată de acuzaţii de plagiat.

„Doctor” Bode, soluţia e demisia! Presiunile asupra UBB nu te fac mai puţin hoţ. PressOne a dezvăluit azi că Lucian Bode a dat în judecată Universitatea „Babeş-Bolyai” ca să blocheze ancheta de plagiat a tezei sale de doctorat. De ce e important că Bode a plagiat? Pentru că plagiatul înseamnă furt. Iar cine a furat o dată va fura în continuare. Vă aduceţi aminte scandalul cu achiziţii trucate de BMW-uri. După ce o echipă USR a stat să transcrie de mână teza de doctorat a lui Bode, pentru că era mai greu accesibilă decât arhivele Securităţii, UBB a concluzionat că există fragmente plagiate. Atunci, Bode saluta analiza UBB şi minţea România că teza lui e în regulă. A urmat analiza Emiliei Şercan, care a demonstrat un plagiat grosier, iar UBB anunţa o nouă anchetă pentru o verificare mai amănunţită. Acum, Bode nu mai salută Universitatea, ci o dă în judecată la Tribunalul Sălaj, ca să blocheze verificarea tezei. Am mai văzut acest model”, a scris Cătălin Drulă, luni pe Facebook.

El a mai spus că „prim-plagiatorul ţării a acţionat şi el în instanţă şi a blocat CNATDCU de la verificarea sesizărilor de plagiat împotriva lui”.

„Într-o manevră josnică şi ilegală – metoda coperta – dosarul lui Ciucă a ajuns la un judecător pus în funcţii de PNL şi care s-a pensionat imediat după ce i-a făcut pe plac lui Ciucă. Până acum, peneliştii Sorin Cîmpeanu şi Florin Roman au demisionat din funcţia de ministru din cauza plagiatelor. Dar Bode şi Ciucă duc mândri mai departe tradiţia furtului şi a imposturii fără nicio urmă de ruşine. Aceste două personaje toxice arată cât de jos poate coborî un partid întreg ca să protejeze hoţii. Iar Iohannis tace”, a completat Drulă.

Ministrul de Interne Lucian Bode a cerut în instanţă anularea hotărârii prin care Universitatea Babeş Bolyai a decis să-i reanalizeze lucrarea de doctorat, vizată de acuzaţii de plagiat.

Procesul a fost intentat în 5 ianuarie, la Tribunalul Sălaj, iar primul termen este stabilit în 17 ianuarie, conform PressOne, care a lansat acuzaţiile de plagiat vizâns lucrarea de doctorat a ministrului Lucian Bode, intitulată „Securitatea energetică şi managementul resurselor la începutul Secolului XXI. România în context european actual”.

Anterior deschiderii procesului, Lucian Bode a notificat Universitatea „Babeş-Bolyai” printr-o plângere prealabilă, în care a cerut să fie oprită analizarea tezei şi emiterea unui nou verdict pe motiv că teza i-a mai fost analizată anterior, relatează jurnalista Emilia Şercan în articolul publicat de PressOne.

Notificarea a fost trimisă UBB în numele lui Lucian Bode de către aceeaşi casă de avocatură care îl apără şi pe prim-ministrul Nicolae Ciucă în procesul vizând propria sa lucrare de doctorat, notează PressOne.

PressOne a dezvăluit pe 24 noiembrie 2022, în exclusivitate, că teza de doctorat a ministrului de Interne Lucian Bode conţine cel puţin 18,5% text plagiat, dar şi 6 ilustraţii complet plagiate, iar alte 30 citate incorect, menţionează sursa citată.

 

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentFOTO Incendiu într-un bloc din Tulcea. Degajări mari de fum
Articolul următorSURSE. Guvernul vrea să reducă subvenția pentru cazarea și masa refugiaților din Ucraina