POSTUL CRĂCIUNULUI 2022. În acest an, Postul Crăciunului începe marţi, 15 noiembrie, și are o durată de 40 de zile.

 

POSTUL CRĂCIUNULUI 2022. Începând cu 15 noiembrie, timp de 40 de zile, se ţine Postul Crăciunului, care mai este cunoscut drept Postul pentru Sărbătoarea Naşterii Domnului. Este un post mai uşor de ţinut fiindcă are multe dezlegări la peşte şi vin.  

POSTUL CRĂCIUNULUI 2022. Tot mai puţini oameni aleg să postească, indiferent de vârstă. Unora li se pare ceva fără importanţă sau rost, alţii pun pe seama anumitor boli acestă neputinţă. În fapt, nu există piedici adevărate, spun părinţii. Chiar şi cel bolnav poate posti, fiindcă tocmai postul l-ar ajuta să se vindece. Pentru unii pare o adevărată provocare. Dar, sincer vorbind, dacă vrei să posteşti, poţi mânca doar pâine, legume şi fructe. 

 

Postul trebuie ţinut cu bucurie fiindcă nu este o osândă, ci o mică nevoinţă făcută cu scopul de a fi mai aproape de Dumnezeu şi a te împărtăşi apoi cu trupul şi sângele Lui, prin euharistie. Postul te ajută să fi mai bun, să te gândeşti de două ori înainte de a deschide gura, înainte de a-l judeca pe cel de lângă tine, te îndeamnă să nu mănânci sau să bei peste măsură. Sunt, de fapt, lucruri pe care ar trebui să le facem mereu, nu numai în post.

POSTUL CRĂCIUNULUI 2022. Postul Crăciunului, vechi de când lumea

După cum se ştie, postul e de la Adam şi Eva. Când Dumnezeu le spune celor doi locuitori ai Raiului să nu se atingă de pomul cunoştinţei binelui şi răului, de fapt El îi îndeamnă la post.

 

POSTUL CRĂCIUNULUI 2022. Părintele Ilie Cleopa arată că în Biblie sunt nenumărate exemple ale celor care au ţinut post: Mântuitorul Însuşi a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi în pustie, înainte de a începe propovăduirea Evangheliei. Și tot Mântuitorul ne învaţă cum să postim. El ne spune că diavolul nu poate fi izgonit decât cu post şi rugăciune. Posteau, de asemenea, Sfinţii Apostoli şi ucenicii lor; ei au rânduit postul pentru creştini. Moise a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; Ilie Proorocul, la fel, a postit patruzeci de zile; Daniel, de asemenea, a postit.”

POSTUL CRĂCIUNULUI. Felurile postului

Postul poate fi de mai multe feluri:

– ajunare desăvârşită, când nu mâncăm şi nu bem nimic o zi întreagă;

– postul aspru sau uscat, când mâncăm numai spre seară mâncăruri uscate (pâine şi apă, fructe uscate, seminţe etc);

 

– postul obişnuit sau comun, când mâncăm la orele obişnuite, dar numai “mâncăruri de post”, adică ne înfrânăm de la “mâncărurile de dulce” (carne şi peşte, brânză, lapte, ouă, vin, grăsime);

– postul uşor (dezlegarea), când se dezleagă la vin, peşte, icre şi untdelemn, cum se prevede în Tipic, la anumite sărbători care cad în cursul posturilor de peste an.

– În Postul Crăciunului, în principal, nu se consumă carne, ouă şi brânză. În zilele de luni, miercuri şi vineri se mănâncă preparate fără ulei şi fără vin. Marţi şi joi se pot consuma atât untdelemn, cât şi vin. Sâmbăta şi duminica, până pe 20 decembrie, se consumă ulei, vin şi peşte.

– Dacă în zilele de luni, miercuri şi vineri se sărbătoreşte un sfânt mare, însemnat în calendar cu cruce neagră, se poate mânca untdelemn şi se poate bea vin; iar dacă va cădea hramul bisericii sau o sărbătoare însemnată în calendar cu cruce roşie, atunci se poate mânca şi peşte. Marţi şi joi se mănâncă peşte, untdelemn şi se bea vin, când cade în aceste zile vreun sfânt mare, hramul sau sunt sărbători cu cruce roşie.

– În Ajun se mănâncă doar seara grâu fiert îndulcit cu miere, fructe, covrigi sau turte din făină. În ziua de Crăciun se consumă de toate, dar cu măsură și treptat ca să se obișnuiască organismul cu o alimentație mai grea.

POSTUL CRĂCIUNULUI 2022. Lăsata Secului

Lăsata Secului pentru Postul Crăciunului este pe 14 noiembrie, cu o zi înainte de intrarea în Postul Crăciunului. În această zi, creștinii petrec alături de familie.

Articolul precedentO persoană rănită ușor într-un incident pe Canalul Sulina în care au fost implicate două nave ale AFDJ Galați
Articolul următorCrimă înfiorătoare: Un bărbat și-a ucis bunica! A dat foc patului din camera în care locuia