Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfășurat în perioada 27.04.2023 – 01.05.2023 mai multe acțiuni pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol, ocazie cu care au descoperit și ridicat cinci sute de metri de plase fir textil și mono-filament, 100 kg de pește, două ambarcațiuni și două autoturisme.

*În ziua de 27.04.2023, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Cernavodă au depistat pe un canal care are legătură cu fluviul Dunărea 4 persoane care recuperau o plasă de pescuit din apă, în care se afla pește din specia crap.
Peștele în stare vie a fost eliberat în mediul natural, plasele mono-filament, în lungime totala de 200 metri, barca și motorul aferent în valoare de aproximativ 5000 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar cele două persoane au fost conduse la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor.

*În ziua de 30.04.2023, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Cernavodă s-au deplasat cu ambarcațiunea din dotare pe brațul Borcea unde au depistat 2 persoane, care se aflau într-o barcă din lemn. Acestea recuperau o plasă de pescuit din apă, mono-filament, în care se aflau aproximativ 10 kg de pește, specia scrumbie.
Peștele a fost predat unei societăți comerciale de profil, plasele din nailon, în lungime totala de 45 metri cu o valoare de 1300 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar cele patru persoane au fost conduse la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor.

Imagine

*În ziua de 30.04.2023, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Pardina, în zona localității Sălcieni, au depistat două persoane care pescuiau cu plase din fir textil având asupra lor o cantitate de aproximativ 33 kg de pește, diferite specii.
Peștele a fost predat unei societăți comerciale de profil, plasele din fir textil, în lungime totala de 77 metri cu o valoare de 1500, împreună cu ambarcațiunea folosită de către aceștia în valoare de 5000 lei au fost ridicate în vederea confiscării.

*În ziua de 30.04.2023 polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Isaccea, în zona localității Grindu, au efectuat controlul asupra unui autoturism condus de către un cetățean român în vârstă de 50 de ani.
În interiorul autoturismului a fost descoperită cantitatea de 32 kg pește, diferite specii, pentru care nu existau documente de proveniență.
Întreaga cantitate de pește a fost ridicată și predată unei societăți comerciale de profil, iar autoturismul, în valoare de aproximativ 3000 lei a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor.

*În ziua de 01.05.2023 polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tulcea, în zona localității Murighiol, au efectuat controlul asupra unui autoturism condus de către un cetățean român în vârstă de 39 de ani. În interiorul autoturismului a fost descoperită cantitatea de 20 kg pește, specia caras, pentru care nu existau documente de proveniență. Întreaga cantitate de pește a fost ridicată și predată unei societăți comerciale de profil, iar autoturismul, în valoare de aproximativ 50.000 lei a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor.

*În ziua de 01.05.2023, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Cernavodă au depistat pe un canal care are legătură cu fluviul Dunărea, pe luciul apei, 85 metri plasă de pescuit tip naylon, 70 metri plasă de pescuit mono-filament și o unealtă de pescuit tip vintir. Plasele și unealta de pescuit tip vintir în valoare de aproximativ 3000 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar polițiștii de frontieră desfășoare activități specifice pentru identificarea autorilor.

În toate situațiile, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, sub coordonarea parchetelor competente, desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni la regimul braconajului piscicol.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentCând pică următoarea minivacanță! Românii vor avea cinci zile libere
Articolul următorCum s-a negociat în culise tunul de miliarde de euro din facturi – documentul trădării naționale, la România Suverană – ora 20.50