În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.658 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 4.370 mai multe față de ziua anterioară. 1.551 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. 9 persoane au decedat în ultimele 24 de ore. 

Conform ministerului, 1.551 dintre cazurile noi din ultimele 24 de ore sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima trecere prin boală.

Cele mai multe cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 sunt în Bucureşti – 1.524 şi în judeţele Braşov – 473, Cluj – 467, Constanţa – 444 şi Timiş – 320, Prahova – 273 şi Iaşi – 272.

Rata de infectare înregistrată la 14 zile, la nivel naţional, este de 1,25 cazuri la mia de locuitori. Cea mai mare incidenţă este în Bucureşti – 4,86, urmată de judeţele Ilfov – 3,41, Cluj – 2,71, Braşov – 2,61, Constanţa – 2,6 şi Sibiu – 2,57.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 5.796 teste RT-PCR (3.534 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 2.262 la cerere) şi 22.304 teste rapide antigenice.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.258.629 teste RT-PCR şi 10.518.985 teste rapide antigenice.

În total, pe teritoriul României, au fost înregistrate 2.974.880 de cazuri de infectare cu noul coronavirus de la începutul pandemiei.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 205 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Peste 2.000 de oameni la ATI. 9 decese în ultimele 24 de ore

În unităţile sanitare de profil sunt internate 2.204 persoane cu COVID-19, cu 72 mai multe faţă de ziua precedentă, a informat, marţi, Ministerul Sănătăţii.

La ATI sunt trataţi 136 de pacienţi, cu 21 mai mulţi faţă de ziua anterioară, dintre care 114 sunt nevaccinaţi anti-COVID.

Din totalul pacienţilor internaţi, 375 sunt minori, cu 14 mai puţini faţă de ziua precedentă, unul fiind la ATI, iar restul pe secţii.

În ultimele 24 de ore au fost raportate nouă decese în rândul pacienţilor cu COVID-19 (opt bărbaţi şi o femeie).

Unul dintre decese a fost înregistrat la categoria de vârstă 50 – 59 de ani, două la categoria 60 – 69 de ani, patru la categoria 70 – 79 de ani şi două la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, opt dintre decese s-au înregistrat la pacienţi care au prezentat comorbidităţi. Pentru un pacient decedat nu au fost înregistrate comorbidităţi.

Cinci dintre pacienţii decedaţi erau vaccinaţi anti-COVID, iar patru erau nevaccinaţi.

De la începutul pandemiei şi până în prezent, 65.824 persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat. 

Articolul precedentAmenzi de 1,7 milioane de lei pe litoral
Articolul următorSemnal de ALARMĂ tras de Apele Române! Rezerva de apă e în SCĂDERE: CONSUM RESTRICȚIONAT în peste 200 de localități din 17 județe