De cateva zile, marcajele rutier de marcaj a intrarii/iesirii din municipiu, spre Caslita si Cataloi, au fost mutate cu cateva sute de metri. Daca pe DN 22, pe relatia Cataloi, indicatorul a fost mutat in dreptul troitei, adica la aproximativ 200 de metri de unde era initial, pe relatia Castila-Mineri, semnul indicator de localitate s-a mutat chiar aproape de intrare in Caslita, la mai bine de 500 de metri de unde era initial (vezi imaginea de ilustrare a materialului.)

Aceasta masura a fost adoptata de Primaria Tulcea, ca urmare a extinderii municipiului. Deja spre Mineri, exista Cartierul Baltag, iar pe DN 22, la Peco, se lucreaza la un nou cartier rezidential. Cum, orice schimbare produce schimbari in lant, au aparut modificari si in ceea ce priveste limita de viteza cu care se va circula pe aceste portiuni. Am aflat detalii de la seful politiei rutiere a Politiei Municipiului, scs. Marian Ilie :”Pe aceste zone, conducatorii auto sunt obligati sa respecte regulamentul referitor la circulatia in localitati, adica un maxim de 50 de kilometri pe ora. Pentru depasirea acestei viteze, cei care gresec, vor fi sanctionati. Deocamdata asteptam ca cei de la drumuri nationale sa monteze indicatoarele care indica aceasta limitare, dupa care vom mai lasa o saptamana-doua de acomodare. Important este ca toti participantii la traficul rutier sa urmareasca indicatoarele rutiere, semnele de circulatie, pentru a nu fi nevoiti sa plateasca amenzi din cauza vitezei”.

 

Articolul precedentŞAH – ACS Logic Delta rămâne în Divizia B
Articolul următorATENȚIE EXERCIȚIU! – „Seism 2018”