Atena Adriana Groza este  propusă de USR PLUS în funcția de guvernator al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD). 

. Potrivit unui comunicat USR PLUS, Atena-Adriana Groza are o experienţă de peste 20 de ani în conservarea biodiversităţii, dezvoltarea durabilă şi managementul ariilor naturale protejate, atât la nivel naţional, cât şi la nivel european şi internaţional, dar şi în implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene sau naţionale.

Atena-Adriana Groza este în prezent secretar general și expert-cheie în conservarea biodiversității în cadrul Asociației Pentru Dezvoltare Durabilă Dakia, București, care asigură administrarea ariilor naturale protejate din Podișul Nord Dobrogean. Atena-Adriana Groza are 51 de ani și este din București. Deține un master în Biologie, obținut la Universitatea din București și a absolvit Facultatea de Biologie din Capitală.

„Am dorit încă de la început să avem un proces de selecţie transparent, care să pornească de la nevoile instituţiei, dar şi de la aşteptările celor a căror viaţă sau activitate depinde de deltă. În urma unui proces care a implicat actorii socio-economici şi instituţionali locali din deltă, dar şi cu sprijinul companiei de recrutare, avem azi o propunere pentru poziţia de guvernator”, a declarat copreşedintele USR PLUS Dacian Cioloş.

„Delta primeşte o noua şansă. Niciodată în procesul de selecţie al guvernatorului Deltei Dunării nu a existat o selecţie atât de riguroasă. Lucrurile se fac cu oameni competenţi şi valori corecte. Am încredere că în următorii ani locuitorii din Delta Dunării şi iubitorii de natură vor primi veşti excelente cu privire la acest paradis al biodiversităţii’, a declarat  vicepremierul Dan Barna, copreşedinte USR PLUS.

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentAugustin Zegrean, fost președinte CCR: Statul nu poate fi obligat să asigure un cuantum al pensiilor, ci doar plata lor
Articolul următorFlorin Cîțu spulberă un nou fake news: „PNRR nu a fost respins. PNRR nu a fost retrimis”