Peste 140 de fapte ilegale – 70 infracţiuni şi 69 contravenţii – au fost constatate de poliţiştii de frontieră în ultimele 24 de ore în zonele de competenţă – punctele de trecere şi la „frontiera verde”.

„În urma constatării faptelor ilegale de către poliţiştii de frontieră, au fost aplicate amenzi în valoare de 53.220 lei şi au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de peste 720.000 lei, care au fost oprite de la comercializare, cu scopul de a proteja consumatorii”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) transmis, marţi, AGERPRES.

De asemenea, nu s-a permis intrarea în ţară a 19 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi nu s-a permis ieşirea a 13 cetăţeni români din diferite motive legale.

„În data de 26.08.2024, poliţiştii de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile pentru trecerea frontierei (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) pentru aproximativ 340.000 de persoane, cetăţeni români şi străini, şi peste 96.000 de mijloace de transport care au tranzitat frontiera”, arată sursa citată.

Pe sensul de intrare în România, prin punctele de frontieră terestre, dar şi prin cele aeriene şi maritime (sosiri din state non Schengen) au fost efectuate formalităţile de intrare în ţară pentru 132.520 persoane. Totodată, au intrat în ţară 37.584 mijloace de transport.

În ceea ce priveşte cetăţenii ucraineni, începând cu data de 10 februarie 2022, până la 26 august 2024, la nivel naţional, au intrat în România 9.748.298 cetăţeni ucraineni.

Autorităţile bulgare efectuează lucrări de reparaţii pe partea bulgară la Podul Prieteniei dintre Ruse şi Giurgiu, lucrări ce vor dura aproximativ 730 de zile. Acestea se vor desfăşura zilnic, timp de 10 – 12 ore.

Pe perioada reparaţiilor, circulaţia se va desfăşura alternativ, pe o singură bandă, în sistem semaforizat.

Având în vedere că timpii de aşteptare prin PTF Giurgiu vor fi ridicaţi, IGPF recomandă participanţilor la traficul transfrontalier să utilizeze aplicaţia Trafic On-line care prezintă o medie a timpului de aşteptare în punctele de trecere şi utilizarea celorlalte puncte de trecere a frontierei deschise în regim internaţional de la graniţa cu Republica Bulgaria.

AGERPRES

Articolul precedentȘEFUL CASEI DE PENSII: TOATE PENSIILE VOR CREȘTE ÎN LUNA IANUARIE
Articolul următorICR PARTICIPĂ LA BOOKFEST CHIŞINĂU CU O OFERTĂ BOGATĂ