Inspectorii ANPC au dat amenzi în valoare de 2,8 milioane de lei în cadrul comandamentului de iarnă 2021. Au fost verificați, în zece zile, 543 de operatori economici din domeniul bunurilor și serviciilor alimentare, precum și al celor dedicate cazării și serviciilor conexe turismului montan,transmite Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) 

În urma acțiunilor de control întrerpinse, comisarii ANPC au aplicat: 398 amenzi contravenționale, în valoare de aproximativ 2,8 milioane lei, 310 avertismente, 55 de măsuri de oprirea temporară a prestării serviciului până la remedierea deficiențelor,o propunere de suspendare a activității până la 6 luni.

Printre neregulile constatate

– lipsa unor autorizații de funcționare pentru o parte din serviciile prestate

comercializarea sau utilizarea unor materii prime cu data durabilității minimale depășită

– utilizarea, la raionul cu vitrine asistate – a unor vitrine frigorifice neigienizate, ale căror tăvi conțineau urme de resturi alimentare, pete și lichid provenit de la scurgerile din produse

– folosirea unor vitrine frigorifice care aveau ventilatoare cu depuneri sau strat gros de praf pe grila de protecție, urme de mucegai și de rugină

– comercializarea de legume – fructe cu modificări organoleptice, lovituri mecanice, pete, deshidratate, consistență moale, improprii consumului uman

– utilizarea unor spații de frig insalubre, cu urme de resturi alimentare lipite pe tăvile de inox, suprafețe cu rugină, urme de insecte

– lipsa menționării alergenilor pe listele meniu sau a afișării gramajului porțiilor, la unele unități de alimentație publică

– lipsa verificărilor metrologice la instrumentele de măsură utilizate

– lipsa etichetelor la unele produse alimentare

– utilizarea unor ustensile de bucătărie deteriorate sau neprofesionale

– lipsa afișării prețurilor la cazare

– utilizarea unor lenjerii de pat, saltele și alte accesorii, neigienizate sau deteriorate, în spațiile de cazare

– lipsa informațiilor necesare turiștilor, în spațiile de cazare.

 

Articolul precedentSorin Cîmpeanu anunţă reluarea organizării olimpiadelor şi concursurilor şcolare naţionale şi internaţionale
Articolul următorDetalii despre tragedia de la Braşov! Tânăra găsită împuşcată în cap era polițistă!