Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, 6 august, o informare de caniculă valabilă joi, vineri şi sâmbătă în sudul şi estul ţării.

În perioada 6 – 8 august, în regiunile sudice şi estice vremea va fi caniculară şi se vor înregistra temperaturi maxime de 34 – 37 de grade Celsius, iar vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze la rafală, în general, de 40 – 50 km/h.

Meteorologii avertizează că îndeosebi vineri şi sâmbătă indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei şi local în Moldova şi Oltenia.

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pe arii restrânse pragul critic de 80 de unităţi şi în Câmpia de Vest, mai ales pe parcursul zilei de sâmbătă.

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 39. Cum să-ți iei Lamborghini cu bani de la guvern?
Articolul următorBăiat de 16 ani, urmărit național pentru furt, prins de polițiști