Proiectul bugetului de stat pe anul 2022, adoptat luni de Guvern, stabilește că valoarea ajutorului de deces se va majora de la 5.380, cât e în prezent, la 6.095 de lei, începând cu 1 ianuarie 2022.

Proiectul bugetului de stat pe anul 2022 stabilește, printre altele, valoarea ajutorului pentru deces.

În funcție de situații specifice, cuantumul ajutorului de deces se va acorda diferențiat, după cum urmează:

-suma de 6.095 de lei va fi acordată persoanelor asigurate în sistemul public de pensii sau în cazul decesului unui pensionar;

-suma de 3.048 de lei va fi acordată în cazul decesului unui membru de familie al persoanei asigurate sau al pensionarului.

Potrivit Legii 263/2010, scrie Avocatnet.ro, ajutorul de deces se acordă după caz, pe baza unor documente transmise fie prin serviciile poștale, fie în format electronic, pe baza certificatului de deces. Acest lucru înseamnă că banii trebuie ceruți, deoarece ei nu vin automat, iar ajutorul se va achita în termen de trei zile lucrătoare de la depunerea solicitării.

În cazul în care este vorba despre decesul unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, dar care nu figurează ca asigurat sau pensionar în evidențele autorităților, Legea 263/2010 stabilește că ajutorul poate fi în continuare cerut. Singura diferență este că ajutorul primit pentru decesul unui membru de familie va fi jumătate din cuantumul stabilit inițial.

Ajutorul de deces se calculează prin raportarea la câștigul salarial brut lunar.

Atenție! Ca să se aplice, Proiectul legii bugetului pentru 2022 trebuie să treacă de Parlament, să fie promulgat de președintele țării și să fie publicat în Monitorul Oficial.

Articolul precedentFemeie împușcată în cap! Agresorul a încercat să se sinucidă
Articolul următorFOTO Incendiu violent la Sălcioara