La sfârşitul vacanţei de iarnă, Asociatia Judeteana de Fotbal Tulcea organizează Cupa Dobrogei, întrecere fotbalistică rezervată până acum seniorilor. Anul acesta a debutat şi pentru junioriii U19, ocazie ca fiecare echipă să-şi poate evalua lotul pentru retur, de a testa noi jucători, la această cupă putând participa atât jucători legitimaţi cât şi cei în curs de legitimare.
Din cele zece echipa participante în Campionatul Judeţean Liga a IV-a, au confirmat doar şapte, celelalte trei neparticipând din diferite motive, cu toate că, acesta prezenţa era obligatorie, dacă ne luăm după regulament.
Cele şapte echipe au fost împărţite în două serii, primele două clasate din fiecare serie urmând a juca săptămâna viitoare finalele cupei. Partenerii Asociaţiei Judeţene de Fotbal sunt Consiliul Judeţean şi Direcţia Judeţeană pentru Sport.
La Topolog se va juca în sistem „fiecare cu fiecare”, în seria de la Sarichioi, fiind patru echipe, se va juca în sistem eliminatoriu, semifinale şi finale. Meciurile se vor juca în sălile de sport ale localităţilor menţionate, durata unei reprize fiind de 25 minute.
DUMINICĂ, 24.02.2019 Cupa Dobrogei
TOPOLOG, SALA DE SPORT
ORA 11.00 Şoimii Topolog – Flacăra Mihail Kogălniceanu
ORA 12.00 Flacăra Mihail Kogălniceanu – Beroe Ostrov
Ora 13.00 Somii Topolog – Beroe Ostrov
SARICHIOI, SALA DE SPORT
ORA 11.00 Pescăruşul Sarichioi Jr. – Sarica Niculiţel
Ora 12.00 Naţional Somova – Ceres Min Ceamurlia
Ora 13.10 Finală mică
Ora 14.10 Finală Mare
Iris Ionescu