Astăzi, în intervalul orar 12:00 – 14:00, polițiștii rutieri alături de polițiști din cadrul I.P.J Galați și I.P.J. Tulcea au desfășurat o acțiune, cu efective mărite, pe raza municipiului Brăila și a județului, în vederea prevenirii evenimentelor rutiere de orice fel.

În urma activității desfășurate și a abaterilor constatate, polițiștii au aplicat 150 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 71.235 de lei. Ca măsură complementară, au fost reținute 3 permise de conducere și retrase 6 certificate de înmatriculare.

Polițiștii rutieri recomandă conducătorilor auto să respecte regulile de circulație, să nu se urce la volan dacă au consumat băuturi alcoolice, iar dacă au o distanță mare de parcurs, să ia pauze atunci când se simt obosiți sau devin agitați la volan.

Acțiunile pe linie rutieră continuă și în zilele următoare, polițiștii fiind prezenți la datorie pentru a se asigura că prevederile legale la regimul rutier sunt respectate.

Imagine

Sursa: Realitatea de Braila

Articolul precedentIncendiu la Jurilovca.15 hectare de vegetație uscată, incendiate intenţionat
Articolul următorFemeile însărcinate din Regatul Unit, încurajate să se vaccineze anti Covid