Rusia a anunţat miercuri că şi-a reluat participarea la acordul asupra exporturilor de cereale ucrainene, după ce a primit „garanţii scrise” din partea Ucrainei cu privire la demilitarizarea culoarului maritim utilizat pentru transportul lor, informează AFP.
”Datorită ONU și Turciei, Moscova a primit garanții scrise de la Kiev că nu va folosi coridorul de cereale pentru operațiuni de luptă împotriva Federației Ruse”, anunță Ministerul rus al Apărării.
La sfârșitul săptămânii trecute, Rusia și-a suspendat implicarea în acest acord, afirmând că nu poate garanta siguranța navelor civile care traversează Marea Neagră din cauza unui atac asupra flotei sale din această zonă.
Acordul privind cerealele urmărește să evite apariția unei crize alimentare în țările sărace. Acordul, care a fost convenit în iulie, a fost mediat de Națiunile Unite și Turcia.
Deși Rusia și-a suspendat participarea la acord, mai multe nave au plecat luni și marți din porturile ucrainene de la Marea Neagră.
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, l-a sunat pe Hulusi Akar din Turcia și l-a informat că acordul privind coridorul de cereale „va continua în același mod ca înainte” începând de miercuri.