În această dimineață, un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe DN 22B, pe sensul de mers Brăila-Galați, ar fi lovit autoturismul aflat în fața sa, ce se afla oprit la culoarea a roșu a semaforului electric de la Podul suspendat peste Dunăre.

În urma evenimentului, au fost implicate cinci autoturisme aflate în coloană, rezultând vătămarea corporală a unui bărbat, în vârstă de 40 de ani și a două tinere în vârstă de 23 de ani, respectiv 25 de ani, toți din Brăila. Cele trei persoane accidentate au fost transportate la spital pentru acordarea de ingrijiri medicale. 

De asemenea, cei cinci șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. 

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Știrea inițială:

Cinci mașini au fost implicate într-un accident produs luni dimineața, în jurul orei 8.00, pe DN 22B, în județul Brăila. Traficul în zona a fost blocat aproximativ 45 de minute, după care a fost reluat pe un singur sens, alternativ.

Potrivit IPJ Brăila, accidentul a avut loc pe DN 22B, la ieșire din municipiul Brăila către Galați, în apropierea Podului suspendat peste Dunăre. În accident au fost implicate cinci mașini.

În urma accidentului, trei persoane prezintă leziuni ușoare, fiind evaluate medical la fața locului.

Sursa: Realitatea de Braila

Articolul precedentZIUA ÎNDRĂGOSTIŢILOR : Dragobete vs. Valentine’s Day
Articolul următorReguli noi pentru trotinetele electrice