Născut pe 6 august 1965 la Galați, Rudel Obreja a fost medaliat cu bronz la Campionatul Mondialul din 1989 și cu argint la Europeanul din 1989. De asemenea, a fost multiplu câștigător al Centurii de Aur și campion național, iar în ultimii ani, după condamnarea suferită pentru Gala Bute, s-a îmbolnăvit grav. 

Rudel Obreja a fost președinte al Federației Române de Box din 2004 până în 2012, după ce înainte, în mandatul lui Iosif Armaș, ocupase funcția de vicepreședinte.
A fost ales, în această perioadă ca vicepreședinte al AIBA (forul internațional de box) și a fost Șeful Comisiei Tehnice a AIBA la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008. Acolo a inițiat un scandal monstru, demanscând jocurile de culise prin care anumite țări erau avantajate de ”mașina de arbitraj”.
Scandalul inițiat l-a costat, AIBA demarând tot felul de presiuni pentru a fi schimbat din funcție, inclusiv la Federația Română de Box. A deminisionat în noiembrie 2012, deși a încercat să continue războiul cu forul internațional de box.
 
Ca președinte al FR Box a organizat în iulie 2011, la București, ”Gala Bute”, una sponsorizată de Ministerul Turismului. Asocierea cu Elena Udrea, ministrul Tursimului în acea vreme, i-au adus numai necazuri. În aprilie 2015, Direcția Națională Anticorupție l-a trimis în judecată pe Rudel Obreja sub acuzația de spălare de bani, evaziune fiscală și complicitate la luare de mită. Acesta era suspectat că, alături de alți inculpați, cu ocazia organizării galei de box ar fi beneficiat de fonduri provenite dintr-o sponsorizare ilegală.
Rudel Obreja, a fost condamnat în iunie 2018, de ÎCCJ, la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul Campioni pentru România (Gala Bute), decizia fiind una definitivă.
 
Eliberat în decembrie 2018 din Penitenciarul Jilava după ce magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție i-au admis contestația de suspendare a executării pedepsei, formulate în baza faptului că alcătuirea completurilor de 5 judecători nu s-a făcut prin tragere la sorți.
În aprilie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondate contestațiile în anulare ale lui Rudel Obreja, prin urmare toți inculpații din dosarul Campioni pentru România (Gala Bute) revin în penitenciar, decizia fiind definitivă și a fost luată cu majoritate.
În penitenciar, Rudel Obreja s-a îmbolnăvit grav și după mai multe cereri a fost eliberat pentru a se trata într-un spital civil. A fost eliberat în iulie 2022, dar medicii nu au mai avut ce să facă. Fosta soție a lui Rudel Obreja, Antonela Maria Obreja a anunțat ieri decesul. Rudel Obreja avea o fetiță din prima căsători și alți doi băieți din cea de-a doua!
Articolul precedentInundaţii fără precedent în Australia! Evacuări în statul Queensland
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET