Euro 2020. Italia a câștigat competiția. A învins Anglia în finala disputată pe stadionul Wembley din Londra, după executarea loviturilor de departajare. Este pentru a doua oară când Italia câștigă trofeul.

Finala Campionatului European de fotbal a avut loc pe stadionul Wembley, din Londra. La partidă au asistat oficial circa 65 de mii de spectatori, dintre care șapte mii de italieni. Anglia a deschis rapid scorul, încă din minutul 2, prin golul marcat de Luke Shaw. Englezii au marcat după o fază rapidă de contraatac. Naționala Albionului a dominat prima repriză, însă după pauză Italia a ieșit mai concentrată de la vestiare și a egalat prin golul fundașului Leonardo Bonucci, în minutul 55.

După 90 de minute, scorul a fost egal, iar finala a intrat în prelungiri. Minutele de prelungiri nu au schimbat scorul de pe tabelă, deși ambele echipe au avut momente în care au dominat meciul. Prin urmare, câștigătoarea competiției europene, care s-a desfășurat cu un an întârziere din cauza pandemiei de coronarivus, a fost desemnată după executare loviturilor de departajare.

Primii care au executat au fost italienii, prin Domenico Berardi, care a transformat. Harry Kane bătut însă sigur și a egalat. Andrea Belotti a ratat, iar Anglia a trecut în avantaj după ce Harry Maquire a înscris. În cea de-a treia serie, Italia e egalat. În cea de-a patra serie, Rashford a ratat pentru Anglia., iar Italia a trecut în avantaj. Jorginho a avut șansa să aducă trofeul pentru Italia, dar a ratat. Saka trebuia să transforme, pentru ca Anglia să rămână în joc, însă a ratat, iar Italia a câștigat al doilea titlu european al său.

Italia a început jocul într-o formulă 4-3-3: Donnarumma – Di Lorenzo, Chiellini, Bonucci, Emerson – Barella, Jorginho, Verratti – Chiesa, Immobile, Insigne.

Anglia a început meciul în formula 3-4-3: Pickford – Walker, Stones, Maguire – Trippier, Phillips, Rice, Shaw – Mount, Kane, Sterling.

Foto: Twitter / Italia

Biziday

Articolul precedentProtest la Cotroceni. Zeci de oameni au ieșit în stradă din cauza proiectului Roșia Montana
Articolul următorRaport COVID-19, 12 iulie: 39 cazuri noi, două decese, 55 pacienți în ATI