Autorităţile europene intenţionează să introducă în serviciu, înaintea vacanţei de vară, a unui certificat sanitar, „paşaportul verde”, pentru a facilita călătoriile în interiorul UE, a declarat duminică Thierry Breton, comisarul european pentru piaţa internă, informează AFP, citată de Agerpres.
Acest certificat, pentru care ar urma să fie prezentată miercuri o propunere finală, va conţine informaţii care „vor indica faptul că o persoană a fost vaccinată împotriva Covid-19, sau că s-a vindecat sau că a primit un rezultat negativ la test”, a precizat Thierry Breton într-o întâlnire cu presa.
„Va fi sub format electronic, sau pe hârtie”, pentru a respecta dorinţa celor care nu „doresc să îşi pună acest lucru pe smartphone-ul lor, acesta este dreptul lor”, a afirmat comisarul european. Echipat cu un cod QR, gratuit, acest certificat va fi în limba fiecărei ţări şi tradus în engleză, „va fi valabil în toate ţările Uniunii Europene”, a detaliat Breton.
„Lucrăm pentru ca acest lucru să fie gata înainte de luna iunie” a precizat Thierry Breton, apreciind că este primordial „să face totul pentru a proteja sezonul turistic”.
De asemenea, comisarul european a comentat şi anunţul făcut de grupul farmaceutic AstraZeneca, privind o nouă diminuare a livrărilor de vaccinuri anti- Covid-19 destinate Uniunii Europene, apreciind că această situaţie este „inacceptabilă pentru mine sau în orice caz de neînţeles”. Cu toate acestea, Breton s-a declarat încrezător cu privire la programul european de vaccinare. „Faptul că avem întârzieri în cazul AstraZeneca nu înseamnă că programul nostru de vaccinare pe primul trimestru va avea întârzieri”, a promis Thierry Breton.
Comisia Europeană ar urma să facă publică săptămâna viitoare propunerea finală privind certificatele verzi digitale, în contextul în care statele din sudul blocului, dependente în mare măsură de turism, speră ca astfel să poată relansa acest sector în sezonul estival din anul în curs.
Sursa: Realitatea de Diaspora