Născută pe 15 iulie 1938, artista și-a început studiile muzicale la Timișoara, perfecționându-se apoi la București.

Soprana Sanda Șandru s-a stins din viață la vârsta de 85 de ani.

Născută pe 15 iulie 1938, artista și-a început studiile muzicale la Timișoara, amintește Radio România Muzical, perfecționându-se apoi la București, în cadrul Conservatorului „Ciprian Porumbescu”, sub îndrumarea Artei Florescu.

Odată cu angajarea ca prim solistă a Operei Naționale București și cu debutul în rolul Leonorei din „Il Trovatore” (Giuseppe Verdi), Sanda Sandru și-a îmbogătit repertoriul de operă.

De-a lungul carierei, ea a interpretat, atât în țară cât și în străinătate, rolurile principale din operele „Ernani”, „Otello”, „Aida” și „Don Carlos” (debut pe scena Operei din Paris, în versiunea franceză în 5 acte) – Giuseppe Verdi; „La Bohéme”, „Madama Butterfly” și „Turandot” – Giacomo Puccini; „Don Giovanni” și „Nunta lui Figaro” – Wolfgang Amadeus Mozart, „Norma” – Vincenzo Bellini; „Evgheni Oneghin” – Piotr Ilici Ceaikovski.

De-a lungul timpului, Sanda Șandru s-a impus prin performanțele sale remarcabile nu doar în țară, ci și pe scene internaționale, precum Opera din Paris, Deutsche Oper Berlin, Bayerische Staatsoper din München sau Bolșoi Teatr din Moscova. A interpretat cu succes personaje complexe din opere precum „Evgheni Oneghin” de Piotr Ilici Ceaikovski și „Norma” de Vincenzo Bellini, oferind publicului interpretări de o intensitate emoțională și tehnică deosebită.

Începând din 1993, regretata soprană s-a dedicat activității pedagogice ca profesoară la Universitatea Națională de Muzică din București. Mulți dintre studenții săi au devenit artiști de succes, continuând tradiția excelenței în muzica de operă și ducând mai departe moștenirea sa artistică.

Discografia Sandei Șandru cuprinde numeroase lucrări, printre care se remarcă un album cu lieduri de Franz Liszt îmrepună cu pianistul Ferdinand Weiss, lansat în 1989. Pentru toate realizările sale i s-a acordat Premiul Uniunii Compozitorilor din România, iar în 1999 a primit o importantă distincție a Academiei de Disc Liric din Paris, pentru întreaga sa carieră dedicată artei lirice.

Articolul precedentASTĂZI ÎNCEPE SUPERLIGA DE FOTBAL
Articolul următorRECOMANDĂRI PENTRU POPULAȚIE ÎN PERIOADA CANICULARĂ