Ca urmare a implementării Programului Judeţean de Ocupare a Forţei de Muncă, de la începutul anului şi până la 30 iunie 2018 au fost încadrate 1123 de persoane, ceea ce reprezintă 35.37 % din ceea ce s-a programat pentru anul 2018, asa cum reiese dintr-un comunicat al AJOFM Tulcea.

Din totalul persoanelor ocupate in primele 6 luni, 14.78% sunt tineri cu vârsta sub 25 de ani, 21.37% se încadrează în grupa 25-35 de ani, 27.07% au între 35 şi 45 de ani, iar 36.78% au peste 45 de ani. Cele mai multe persoane angajate provin din mediul urban, respectiv 641 reprezentând 57.07% din totalul persoanelor ocupate. Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (411), profesionale (402), gimnaziale (190), 28 fiind cu studii universitare.

Bărbaţii angajaţi în perioada de referinţă au depăşit numeric femeile care au dobândit acelaşi statut pe piaţa muncii, respectiv  642  fată de 481. Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Tulcea beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată. În primele sase luni ale anului 2018 au fost incluse în măsuri active un numar de 2820 de persoane.

Articolul precedentTulceanul Vlad Uncu – Campion la European Open Championship Karate Kyokushin
Articolul următorTrei bărbaţi au furat 8.000 de la un sulinean