Liderul PNL – Rareș Bogdan a vorbit, din nou, despre negocierile pentru aderarea deplină a României la Schengen. Oficialul spune că este „absolut convins că Nehammer va ceda”.
„Noi nu am făcut un summit la București pentru Karl Nehammer și pentru a rezolva o chestiune care e negociată. După cum știți, Ministerul Afacerilor Interne, condus de Cătălin Predoiu, și Ministerul Afacerilor Externe, condus de Luminița Odobescu, împreună cu Administrația Prezidențială și Guvenrul României continuă negocierile. Eu sunt absolut convins că în cele din urmă Nehammer va ceda.
Acum, să ținem tot ce s-a întâmplat la București de trei zile – Bucureștiul a fost capitala europeană a politicii – doar cu ce a făcut Nehammer…
Manifestul electoral, care e programul electoral al PPE și programul de guvernare al viitoarei Comisii, e unul care conține un paragraf în care România, PNL a insistat extrem de mult să fie cuprins, legat de prioritatea intrării în Schengen terestru și feroviar. (…)
E un strigăt al unei țări care e nedreptățită, e o încercare de a pune presiune pe Austria prin toate formele posibile și imposibile. În paralel, vă garantez că experții MAI și MAE continuă negocierile cu Austria.
Eu sunt încrezător că lucrurile se vor regla până la finele anului”, a declarat Rareș Bogdan, la un post TV.
Sursa: Realitatea Din PNL