Locuitorii din satul tulcean Grindu, unde au tot căzut drone trase de peste graniță, de către ruși, ultima chiar azi, se plâng că nici acum nu au adăposturi pentru situaţii de urgenţă.

Tulcenii din satul Grindu nu s-au speriat, în noaptea de miercuri spre joi, din cauza dronei care a căzut la o distanţă de aproape patru kilometri de localitate, susţine primarul comunei Neculai Neagu, care a adăugat că populaţia nu are unde să se adăpostească în caz de necesitate.

Primarul Neculai Neagu a declarat pentru Agerpres că în dimineaţa zilei de joi s-a întâlnit cu mai mulţi oameni din localitate, însă niciunul dintre ei nu şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la atacurile ruseşti din noaptea precedentă asupra porturilor ucrainene şi a menţionat că nu au vreun adăpost civil.

„Dacă o luăm aşa, nu am văzut nici în România adăposturi, d-apoi în mediul rural, într-o comună săracă, uitată de Iisus, unde avem un drum dezastruos în legătură cu lumea civilizată. Unde să se adăpostească? Dacă pe timpul comunismului se făceau blocuri cu adăposturi, acum în acele adăposturi sunt butoaie, iar în mediul rural singurele adăposturi ar fi la cetăţeni, în beciuri. Nu există vreun adăpost în mediul rural făcut de cineva. Nu mulţi cetăţeni au avut posibilitatea să-şi facă un beci, pentru că e vorba de nişte costuri”, a afirmat primarul comunei Grindu.

În opinia sa, dacă Ministerul Apărării Naţionale (MApN) ar construi la Grindu adăposturi similare cu cele amplasate în satul Plauru, comuna Ceatalchioi, lumea nu le-ar folosi, din cauză că acestea nu au lumină şi nici încălzire.

„Nu stă nimeni în adăposturile alea din ciment, unde nu are nici căldură, nici lumină, nici nimic”

„Nu stă nimeni pe timp de iarnă într-un adăpost din acela sau să iasă la 2,00 noaptea din casă, să fugă într-o formă din aceea din ciment, unde nu are nici căldurică, nici lumină, nici nimic”, a menţionat primarul comunei Ceatalchioi.

Neculai Neagu a menţionat că oamenii s-au obişnuit cu zgomotele produse în timpul atacurilor asupra infrastructurii portuare din Ucraina, că nu mai acordă importanţă mesajelor RO-ALERT primite pe telefoanele mobile şi că niciunul nu are un bagaj cu lucrurile de strictă necesitate pregătit pentru evacuare în situaţii de urgenţă.

„La gradul nostru de educaţie, e prea mult să vorbim despre raniţă sau un bagaj pregătit pentru situaţii de urgenţă”, a menţionat primarul comunei Grindu, Neculai Neagu.

Potrivit sursei citate, zona în care drona a căzut în noaptea de miercuri spre joi se află pe teritoriul administrat de comuna I.C. Brătianu, însă oficialităţile acestei comune susţin că nu este nici în zona lor.

Joi, militarii MApN au găsit, într-o zonă nelocuită aflată la aproape patru kilometri de satul Grindu, fragmente dintr-o dronă folosită în atacurile Rusiei asupra porturilor dunărene din Ucraina. În contextul războiului din ţara vecină, acesta este cel de-al cincilea caz de gen înregistrat în judeţul Tulcea de la începutul lunii septembrie, după fragmentele de drone identificate în comunele Ceatalchioi şi Nufăru, ultima aflată la o distanţă de circa 15 kilometri de frontiera cu Ucraina.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentMarcel Ciolacu, reacție după decizia UE față de aderarea Moldovei și Ucrainei: „România este și va continua să fie un susținător”
Articolul următorAvertizare MAE pentru românii care călătoresc în Bulgaria: cod portocaliu și galben de ninsoare, pe tot teritoriul