Morcovii românești sunt pe cale de dispariție! Fermierii noștri nu își mai permit să îi cultive, asa ca noi cumpărăm din Turcia și Polonia morcovi de peste 22 de milioane de euro.
În lipsa subvențiilor, a unui program coerent de susținere și a sistemelor de irigații, fermierii aleg să cultive alte legume mai profitabile precum ceapa, tomatele, varza sau ardeii, potrivit Realitatea Plus.
Alții, puțini la număr, caută soluții inovatoare pentru a face față concurenței acerbe a supermarketurilor și se orientează spre producerea sucurilor. Suprafețele cultivate cu morcovi din țara noastră s-au redus drastic, iar tendința este îngrijorătoare.
Potrivit Institutului Național de Statistică, anul trecut s-au cultivat morcovi pe 12 mii de hectare, in scădere cu doua mii de hectare față de anul 2021.