Șoferii prinși băuți sau drogați la volan vor rămâne fără permis pentru cel puțin zece ani de zile. Decizia a fost anunțată de premierul Marcel Ciolacu după ședința de ieri cu liderii PSD.
Premierul Ciolacu spune că guvernul analizează posibilitatea ca șoferii care comit infracțiuni la volan sub influența alcoolului sau a drogurilor să nu mai aibă dreptul de a conduce timp de 10 ani, iar autovehiculul pe care îl conduc să fie confiscat.
După o ședință cu conducerea Partidului Social Democrat, premierul Marcel Ciolacu a declarat că “vor fi măsuri și pentru cei care vor conduce sub influența alcoolului și sub influența drogurilor, măsuri drastice, și propuneri venite și de la colegi ca timp de cel puțin 10 ani să nu mai ai drepul să deții un permis de conducere când vei fi depistat de poliție într-o astfel de situație și chiar confiscarea autovehicului pe care îl folosești în momentul infracțiunii“.
Totodată, după ce ministerul de Interne a anunțat la începutul săptămânii că analizează posibilitatea testării antidrog a elevilor în școli, premierul Ciolacu a declarat acum că este necesară crearea unui cadrul legal care să ofere părinților posibilittea de “a solicita autorităților, medicilor de familie, o eventuală testare a minorului și statul să acopere aceste cheltuieli“.
“Dacă eu, părinte, sunt îngrijorat, nu am de unde să știu dacă copilul meu se droghează sau nu, apelez la autoritățile și instituțiile statului. Cred că este o abordare corectă“, a transmis premierul.