Astfel, șoferii vor fi obligați să folosească în timpul zilei luminile de întâlnire sau pentru circulația diurnă pe toate categoriile de drumuri, nu doar pe drumurile național europene sau pe autostrăzi.
Acest lucru este prevăzut într-un proiect legislativ promulgat de șeful statului. Proiectul va fi aplicat la trei zile după publicarea noii legi în Monitorul Oficial.
În cazul nerespectării obligației, șoferii vor putea fi sancționați contravențional și aplicarea a două puncte de penalizare.
În prezent, șoferii sunt obligați să folosească luminile de întâlnire sau pe cele de zi doar pe autostrăzi, drumurile expres și pe drumurile naționale europene.
Proiectul inițial prevedea extinderea utilizării luminilor de întâlnire sau a luminilor pentru circulația diurnă doar pentru drumurile naționale