Un camion plin cu tuburi de azbest furate de la o societate tulceană, a fost descoperit în trafic de polițiștii de frontieră în zona localității Cernavodă.
„În data de 09.03.2023, o patrulă formată din polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontiera Cernavodă, pe timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control un ansamblu rutier, format din cap tractor și o semi-remorcă, încărcat cu tuburi de azbociment, condus de un cetățean român în vârstă de 45 de ani. Existând suspiciuni cu privire la documentele de însoțire a mărfii, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare constatând faptul că cele 18 tuburi de azbociment au fost sustrase de la o societate de pe raza județului Tulcea,” transmite Garda de Coastă.
Cercetările sunt continuate cu sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Tulcea, iar în cauză polițiștii de frontieră, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Hârșova, efectuează cercetări pentru furt.
Sursa: Realitatea de Constanta