Sărbătoarea reaminteşte botezul Mântuitorului în apa Iordanului şi, împreună cu ziua Sfântului Ioan, celebrată o zi mai târziu, marchează sfârşitul sărbătorilor dedicate Naşterii lui Iisus Hristos. În această zi, catolicii sărbătoresc Epifania, adică anunţul naşterii lui Iisus Hristos regilor magi, veniţi să-l vadă pe pruncul abia născut.
Iisus Hristos, după întoarcerea Sfintei Familii din Egipt, a crescut în Galileea, în cetatea Sa Nazaret. A rămas acolo, tăinuindu-şi înaintea oamenilor puterea şi înţelepciunea dumnezeirii Sale, până la vârsta de treizeci de ani, dând ascultare Legii, care spunea ca niciun bărbat să nu predice ori prorocească mai înainte de a fi împlinit 30 de ani.
„Pentru aceasta nici Domnul Hristos până la aceşti ani nu a început propovăduirile Sale, nici nu Se arăta că este Fiul lui Dumnezeu şi Arhiereul cel mare, Care a străbătut cerurile până ce s-a împlinit numărul anilor Lui”. (Cuvântul la Botezul Domnului – Vieţile Sfinţilor)
În Nazaret, El vieţuia „cu Preacurata Sa Maică şi cu Iosif, părutul Său tată, care era lucrător de lemn şi cu care lucra împreună. După moartea lui Iosif, singur Domnul făcea acel lucru de mână, câştigând prin osteneală, hrana pentru El şi pentru prea iubita Sa maică, ca să ne înveţe pe noi a nu ne lenevi şi nici a mânca pâinea în zadar”. (Vieţile Sfinţilor)
În această zi, în toate bisericile ortodoxe preoţii fac Agheasmă (apă sfinţită), cu care „botează” apele, oamenii, animalele şi casele, aducând astfel binecuvântarea Sfintei Treimi.
De la Bobotează, se bea Agheasmă Mare, pe nemâncate, timp de 8 zile, ca simbol al veşniciei. Apa sfinţită se păstrează apoi într-un loc curat şi se ia doar cu dezlegare de la preot. Credincioşii o pot folosi în caz de boală, pentru a-şi sfinţi casele, lucrurile şi animalele şi locul de muncă.
