Cutremurele devastatoare dinTurcia şi Siria, din 6 februarie, s-au soldat cu 47.000 de morţi, dintre care cel puţin 41.020 pe teritoriul Turciei, conform celui mai recent bilanţ dat publicității de autorități.

 

În Siria, spre exemplu, bilanţul este de cel puţin 5.900 de morţi, în vreme ce în Turcia, cutremurul a lovit mai multe provincii: Kahramanmaraş, Adana, Adiyaman, Diyarbakir, Hatay, Gaziantep, Malatya, Kilis, Osmaniye, Elazig, Şanliurfa. Au fost afectaţi peste 13 milioane de oameni, potrivit aa.com.tr, citat de G4Media.ro.

Seismele cu magnitudine 7.7 şi 7.6. au fost urmate de mai mult de 6.210 replici.

În zonele afectate intervin în continuare peste 19.400 de salvatori, iar pentru sinistraţi s-au instalat 216.166 de corturi. Cu excepţia provinciilor Kahramanmaraş şi Hatay, în celelalte provincii căutările au încetat.

Totodată, autoritățile anunță că până în prezent au fost evacuaţi către alte provincii 460.900 de oameni.

“În taberele de sinistraţi cu corturi sau containere, dar şi în casele de oaspeţi publice, sunt găzduite peste un milion de persoane afectate de cutremure”, a afirmat Yunus Sezer, şeful agenţiei guvernamentale AFAD.

Articolul precedentAlianță bombă în politică: Întâlniri secrete între Simion și Ponta – Liderul AUR și-a luat notițe
Articolul următorNoi dileme în cazul rețelei sinistre de la Iași. Casa de Asigurări a făcut controale în iulie 2022 și a descoperit nereguli