În acest an se împlinesc 26 de ani de la semnarea la 31 octombrie 1996, de către cele șase țări riverane Mării Negre – Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia și Ucraina – a Planului Strategic de Acțiune (PSA) pentru Marea Neagră, document ce conține cel mai complet set de strategii și măsuri pentru salvarea și reabilitarea Mării Negre, stabilindu-se cu acest prilej și data celebrării Zilei Internaționale a Mării Negre.
Primii locuitori ai țărmurilor mării Negre, cimerienii și sciții, o denumeau „Axaina”, (albastru închis). În vremea colonizării grecești marea se numea „Pontos Euxeinos”, (marea primitoare). Romanii au transcris denumirea sub forma „Pontus Euxinus”, folosind însă și „Mare Scythicum”, iar ulterior, în vremea împărăției Bizantine, apar denumirile de „Megali thalassa” preluată în românește ca „Marea cea mare” din documentele lui Mircea cel Bătrân și în italiana genovezilor ca „Mare maggiore” și de „Chechias thalassa”,(marea crivățului), denumiri prezente în hărțile venețiene precum și în cronicile lui Wavrin și lui Villehardouin. Calificativul Neagră apare în secolul al XV-lea, odată cu extinderea Imperiului Otoman.
Potrivit unui număr de geologi marini, Marea Neagră a fost un lac de apă dulce în urmă cu aproximativ 7000 de ani, înainte ca o creștere a apei în Marea Mediterană să fi cauzat intrarea apei sărate în lac. În conformitate cu această teorie, mulți susțin că așa-numitele inundații reprezintă inundațiile catastrofale menționate în povestirea Arca lui Noe din Biblie. Povestirile susțin că chivotul din Noha a venit să se odihnească pe versanții muntelui Ararat din Turcia, odată ce inundația sa încheiat. Din când în când, arheologii marini au susținut în sprijinul și împotriva acestor afirmații. din cauza lipsei de dovezi științifice credibile. Această istorie particulară a Mării Negre rămâne un subiect de dezbatere.
Litoralul Mării Negre de la Braţul Chilia până la Capul Midia, apele maritime interioare şi marea teritorială până la izobata de 20 m inclusiv sunt parte a Rezervației Biosferei Delta Dunării, fiind sit al Reţelei Natura 2000, respectiv ROSCI0066 Delta Dunării – zona marină, sit de importanță comunitară. Desemnarea acestui sit are ca scop conservarea diversităţii biologice, a habitatelor marine şi a speciilor.
Zona pontică a Rezervației Biosferei Delta Dunării, ce se desfășoară pe o lungime de 166 km, este caracterizată prin plaje nisipoase, altitudini scăzute, și pante submarine puțin abrupte și se remarcă printr-o bogăție uimitoare de specii de floră și faună, fiind una dintre cele mai frumoase zone de pe continentul european
