Paris Saint-Germain, aproape de sferturile Ligii Campionilor, după 2-0 cu Real Sociedad

Paris Saint-Germain, aproape de sferturile Ligii Campionilor, după 2-0 cu Real Sociedad
Manşa secundă va avea loc pe 5 martie, la San Sebastian
Paris Saint-Germain a învins-o pe Real Sociedad cu scorul de 2-0 (0-0), miercuri seara, pe Parc des Princes, în prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal.
PSG s-a impus prin golurile marcate de Kylian Mbappe (58) şi Bradley Barcola (70) şi a luat o opţiune pentru sferturile de finală.
Parizienii, care au fost dominaţi în cea mai mare parte a timpului de Real Sociedad, au avut prima ocazie de gol în min. 6, prin Mbappe, dar portarul Remiro a fost la post.
Cele mai clare oportunităţi din prima repriză au aparţinut bascilor, prin japonezul Kubo (18), dar mai ales prin Mikel Merino (45), al cărui şut de la distanţă a izbit bara transversală.
PSG a deschis scorul prin starul Kylian Mbappe (58), care a reluat în plasă mingea recentrată de Marquinhos, după cornerul executat de Ousmane. Mbappe a profitat de faptul că Real Sociedad era în inferioritate numerică, fundaşul Hamari Traore, care trebuia să se apere în zona sa, primind îngrijiri medicale în acele momente.
Mbappe a fost aproape de dublă (64), dar Remiro a avut o intervenţie providenţială.
Barcola a închis tabela (70) la capătul unei acţiuni personale, înţepând mingea pe lângă portarul Remiro.
Manşa secundă va avea loc pe 5 martie, la San Sebastian.
AGERPRES
Citește și:
- 20:54 - Propunere controversată din cercul lui Trump: Iranul respinge ideea înlocuirii cu Italia la Campionatul Mondial
- 16:38 - Jaqueline Cristian, calificare dramatică în turul 3 la Madrid: a salvat 3 mingi de meci într-un meci ce a durat 3 ore
- 13:22 - Tiberiu Donose, pe podium la Europenele de haltere de la Batumi
- 08:21 - David Popovici a obținut medalia de aur în proba de 50 de metri la Campionatul Național
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News













