Trump, „aproape neinformat” despre presupusul „plan de pace” pentru Ucraina și Rusia, susțin surse americane

Trump, „aproape neinformat” despre presupusul „plan de pace” pentru Ucraina și Rusia, susțin surse americane
Un oficial american, citat sub anonimat, susține că Donald Trump ar fi avut o implicare minimă și foarte puține informații despre așa-numitul plan de pace în 28 de puncte privind Ucraina și Rusia.
„Îi spui că încerci să negociezi un acord, iar el răspunde «Perfect, mergi și vezi ce poți obține». Cam acesta este nivelul detaliilor de care dispune”, a declarat acesta pentru The Washington Post, potrivit relatărilor Ukrainska Pravda.
Acelasi oficial a descris atmosfera din interiorul administrației ca fiind una dominată de confuzie. „A fost haos de dimineață până seara. Nici măcar diferite departamente din Casa Albă nu știau ce se întâmplă. Este pur și simplu stânjenitor”, a spus el.
O altă sursă apropiată negocierilor afirmă că echipa lui Trump nu privește planul ca pe un document fix, ci ca pe unul flexibil, deschis modificărilor.
Reprezentanților Ucrainei li s-a transmis că există spațiu pentru ajustări, în timp ce Washingtonul a subliniat dorința de a ajunge rapid la un acord și a avertizat că amenințarea suspendării sprijinului american este „extrem de serioasă”.
Persistă întrebări cu privire la posibilitatea ca administrația Trump să finalizeze un consens cu Ucraina și aliații europeni înainte de termenul-limită stabilit de SUA, respectiv Ziua Recunoștinței.
După discuțiile din 23 noiembrie de la Geneva, Ucraina și Statele Unite au elaborat o versiune revizuită a unui document-cadru de pace, care ar urma să pună accent pe respectarea suveranității ucrainene.
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Caroline Levitt, a confirmat că trimisul special Steve Witkoff și secretarul de stat Marco Rubio au lucrat discret la formularea unui nou plan, potrivit pravda.com.ua, citând Sky News.
Citește și:
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
- 11:49 - Circulația trenurilor, afectată de viscol. Oamenii sunt blocați în vagoane. Întârzieri de peste trei ore
- 10:59 - Marco Rubio ar putea veni la București în acest an - SURSE
- 10:45 - Incendiu violent pe o șosea din Giurgiu. O mașină a fost mistuită de flăcări
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











