Accident în Baia Mare: un agent de poliție, rănit după ce autospeciala aflată în misiune a fost lovită într-o intersecție

Accident în Baia Mare: un agent de poliție, rănit după ce autospeciala aflată în misiune a fost lovită într-o intersecție
Autospeciala aflată în misiune a fost lovită într-o intersecție
Un polițist a fost rănit luni seară, în municipiul Baia Mare, după ce autospeciala în care se afla, aflată în misiune și circulând cu semnalele luminoase și acustice pornite, a fost implicată într-un accident rutier într-o intersecție intens circulată.
Incidentul s-a produs la intersecția bulevardului Regele Mihai I cu bulevardul Unirii. Potrivit primelor verificări efectuate de polițiști, autospeciala se deplasa în regim prioritar când a fost lovită de un autoturism al cărui șofer nu ar fi acordat prioritate de trecere.
În urma impactului au fost înregistrate pagube materiale, iar un agent de poliție aflat în autospecială a suferit leziuni și a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș a precizat că ambii conducători auto implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Pe numele șoferului vinovat a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul.
Citește și:
- 18:26 - Bogdan Chirieac, reacție după retragerea licenței Realitatea Plus de către CNA: „Așa ceva nu este permis în democrație”
- 18:23 - Robert Turcescu, reacție după decizia CNA la adresa Realității PLUS: „Urmează partidele politice, mare atenție”
- 18:18 - Românii protestează pașnic, miercuri, în fața sediului CNA. Oamenii sunt revoltați de decizia de suspendare a licenței realitatea Plus
- 17:24 - Ingrid Mocanu, după ce CNA a retras licența Realității Plus: „Dictatura se instaurează. A fost închisă în afara legii o televiziune”
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











