Măsuri pentru debirocratizare și pentru flexibilizarea relațiilor de muncă în microîntreprinderi, adoptate de Guvern

Microîntreprinderile cu până la 9 angajați vor putea ține evidenţa orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat în condiţiile stabilite cu aceștia prin acord scris, iar specificarea atribuţiilor postului se va putea face atât verbal, cât și în formă scrisă, la solicitarea angajatului.
Microîntreprinderile cu până la 9 angajați vor putea ține evidenţa orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat în condiţiile stabilite cu aceștia prin acord scris, iar specificarea atribuţiilor postului se va putea face atât verbal, cât și în formă scrisă, la solicitarea angajatului.
Ordonanța de urgență adoptată de Guvern, care modifică și completează Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, mai prevede eliminarea obligației microîntreprinderilor de a întocmi un Regulament intern.
„Microîntreprinderile cu până la 9 salariați sunt cele mai afectate de lipsa de personal calificat în domeniile economic, juridic sau resurse umane, adică cele care desfășoară activități de natură administrativă. Costurile sunt și ele mari, birocrația este excesivă, dacă ne raportăm la dimensiunea acestor societăți, astfel că reducerea sarcinilor administrative inutile poate sprijini potențialul microîntreprinderilor de a menține locuri de muncă, mai ales în actualul context epidemiologic”, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan.
Potrivit datelor deținute de Inspecția Muncii, în România există în prezent 445.491 de angajatori care au până la 9 salariați.
Citește și:
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
- 19:34 - România: făină ieftină, pâine scumpă. De ce produsele de bază costă mai mult decât în Spania sau Italia
- 12:05 - Minerii protestează în fața Guvernului: cer venituri compensatorii și tichete de masă
- 10:37 - Primăria Sectorului 1 reziliază contractul cu Romprest. Mafia gunoaielor pierde contractul de milioane de euro după ce a lăsat Capitala în dezastru
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News










