DUMITRU CHISĂLIȚĂ ȘI-A DAT DEMISIA DE LA CONDUCEREA ROMGAZ: „NU M-AM MAI REGĂSIT PE LISTA NOII ECHIPE”

DUMITRU CHISĂLIȚĂ ȘI-A DAT DEMISIA DE LA CONDUCEREA ROMGAZ: „NU M-AM MAI REGĂSIT PE LISTA NOII ECHIPE”
Dumitru Chisăliță a demisionat din funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Romgaz,
Dumitru Chisăliță a demisionat din funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Romgaz, după ce nu a mai fost inclus pe lista scurtă a noii conduceri.
„Am decis să îmi închei mandatul de preşedinte al Consiliului de Administraţie al SNGN Romgaz SA, o poziţie care mi-a oferit onoarea de a contribui la definirea unei noi direcţii strategice ale uneia dintre cele mai importante companii din România. Având în vedere că, în urma finalizării etapei de selecţie pentru noul Consiliu de Administraţie al SNGN Romgaz SA, etapă în care nu am fost inclus pe lista scurtă a candidaţilor admişi, şi propus să fiu revocat începând cu data de 11 noiembrie 2025, consider că este firesc ca poziţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie să fie exercitată de o persoană validată şi susţinută de mecanismele formale de selecţie”, a transmis Chisăliță într-un comunicat.
El a făcut și un bilanț al celor șase luni de mandat, menționând că acțiunile Romgaz au atins maximumul istoric pe bursă, compania a crescut livrările de gaze cu 12% și a înființat prima firmă de trading în Republica Moldova. Tot în acest interval au fost demarate analize pentru achiziția combinatului Azomureș, foraje la mare adâncime în Marea Neagră și cea mai adâncă explorare efectuată vreodată la zăcământul Caragele.
În plus, a fost reziliat contractul păgubos pentru construcția centralei de la Iernut.
După demisie, Chisăliță revine în mediul privat, la conducerea Asociației Energia Inteligentă. „Revenirea mea în fruntea Asociaţiei Energia Inteligentă nu este un pas înapoi, ci o continuare firească a drumului meu profesional şi personal”, a subliniat el.
Fostul șef al CA Romgaz spune că vrea să rămână o voce independentă în domeniul energiei și să contribuie prin analize și soluții la dezvoltarea sectorului energetic din România.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 15:14 - România, tot mai dependentă de gazul extern. Importurile au crescut masiv, pe fondul declinului extracției interne
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
- 19:34 - România: făină ieftină, pâine scumpă. De ce produsele de bază costă mai mult decât în Spania sau Italia
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)









