Locul patru la nivel naţional pentru „sanitarii pricepuţi” din Tulcea!

sanitarii
În perioada 17 - 22 iulie, la Centrul de Agrement „Poiana Pinului” din județul Buzău, s-a desfășurat etapa națională a Concursului de educație pentru sănătate și acordarea primului ajutor „Sanitarii Pricepuți”.Județul Tulcea a fost reprezentat de echipajul Liceului Teoretic „Grigore Moisil” care a ocupat un meritoriu loc patru, în condiţiile care în competiție s-au înscris 44 de echipaje din țară, câștigătoare ale fazelor județene.„Pregătit de profesor Adina Radu, echipajul format din Alexandru Lefterache - lider, Damian Denisa-Gabriela, Bucătariu Bianca Gabriela, Ghenciof Diana Sorina și Iancu Katerina Maria a avut o prestație foarte bună, obținând la teorie punctajul maxim. Diferența a făcut-o proba practică, acolo unde sanitarii au fost puși să demonstreze în fața unui juriu specializat cum se acordă primul ajutor corect în cazul a două victime ale unui accident produs într-o sală de sport, una aflată în stop-cardio respirator, cealaltă cu traumatisme la membrele superioare, escoriații și epistaxis. Pentru noi este o onoare să ne putem mândri cu elevi atât de talentaţi, ambițioși și preocupaţi pentru a fi pregătiţi să acorde primul ajutor. Ei sunt modele pentru toți tinerii de vârsta lor, și sperăm că vor fi tot mai mulți aceeia care vor înțelege că pentru a salva viața unui om aflat în pericol este esențială cunoașterea manevrelor de acordare a primului ajutor”, a declarat Simona Covaliov, directorul filialei tulcene de Cruce Roşie
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News














