Ajutoare pentru familii nevoiașe din județul Tulcea

Actiune-umanitara
Fundația Telekom Romania și Crucea Roșie Română au organizat luni, 28 ianuarie, o acțiune umanitară prin care au oferit ajutoare pentru zeci de familii nevoiașe din județul Tulcea. Voluntarii au distribuit în cadrul acestei acțiuni lemne de foc și alimente către mai multe familii cu situații deosebit de precare satele Panduru, Caugagia, Ceamurlia de Sus, Camena și Baia din județul Tulcea. Fiecare beneficiar a primit un palet de lemne de foc și 13 kg de produse alimentare. Beneficiarii au fost selectați pe baza anchetelor sociale realizate de primăriile locale, iar produsele oferite sunt deosebit de importante pentru aceste persoane, care se confruntă cu o luptă permanentă pentru supraviețuire.„A face bine se află în ADN-ul nostru, al celor de la Fundația Telekom, pentru care cazurile speciale reprezintă întotdeauna o prioritate. Încercăm să ajutăm de fiecare dată când ni se solicită sprijinul, iar prin colaborarea cu Crucea Roșie Română suntem siguri că ajungem la cei care se află cu adevărat în dificultate”, a declarat Ionela Păunică, Director Executiv Fundația Telekom Romania și Expert PR Telekom Romania.„Persoanele nevoiașe duc o luptă permanentă cu foamea. În sezonul rece situația acestora devine critică. Fie că vorbim despre bătrâni singuri sau de familii cu mulți copii, aceștia se luptă zi de zi cu frigul. De multe ori temperatura de afară este egală cu temperatura din casele lor. Mulțumim partenerului nostru, Fundația Telekom Romania, pentru că datorită sprijinului oferit reușim să ducem căldură și speranță în casele lor”, a declarat Ioan Silviu Lefter, Director general, Crucea Roșie Română.În cadrul aceleiași inițiative au primit ajutor și zeci de familii din Buzău, Călărași și Ialomița. Peste 75 de tone de lemne tăiate și 1,3 tone de alimente de bază au fost distribuite, în total, de voluntarii de la Fundația Telekom Romania și Crucea Roșie Română.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











