E oficial: Delta Dobrogea Tulcea s-a retras din Liga a III-a de fotbal

fotbalul
După o lungă şi nemeritată suferinţă, Deltei Dobrogea - echipa de fotbal ce a reprezentat municipiul şi judeţul Tulcea în Liga a III-a de fotbal seniori - i s-a aruncat oficial, ca la box, prosopul. După o serie nesfârşită de batăi încasate cum mai rar se întâmplă în fotbal, conducerea clubului a decis să pună capăt umilinţelor şi să retragă echipa din competiţie. Nu rezultatele echipei, catastrofale, şi nici valoarea jucătorilor, nu comentăm, au contat cel mai mult ci lipsa resurselor financiare."Ce alt motiv poate fi decât lipsa banilor?" a răspuns preşedintele clubului tulcean, Nicolae Baltag, cu o întrebare la întrebarea "De ce a fost retrasă echipa din campionat?". Poate că unii s-ar fi aşteptat ca răspunsul că fie altul, să aibă legătură cu evoluţiile ruşinoase ale fotbaliştilor, cu înfrângerile pe linie în campionat, poate chiar şi cu cele 62 de puncte de penalizare cu care a fost sancţionată echipa (i-ar fi trebuit deci 21 de victorii consecutive pentru a acumula primul punct în clasament), dar nu!
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News


























