PRIMARUL DIN ORȘOVA, ACUZAT CĂ ȘI-A ACORDAT ILEGAL PREMII DE EXCELENȚĂ

PRIMARUL DIN ORȘOVA, ACUZAT CĂ ȘI-A ACORDAT ILEGAL PREMII DE EXCELENȚĂ
Agenția Națională de Integritate (ANI) a anunțat luni că Adrian Cican, fost manager al Spitalului Municipal Orșova și actual primar al municipiului Orșova, se află în conflict de interese administrativ.
Agenția Națională de Integritate (ANI) a anunțat luni că Adrian Cican, fost manager al Spitalului Municipal Orșova și actual primar al municipiului Orșova, se află în conflict de interese administrativ. Potrivit inspectorilor ANI, Cican și-a emis și semnat două dispoziții prin care și-a acordat premii de excelență lunare, acțiune care încalcă prevederile Legii nr. 95/2006.
Alte cazuri de conflicte de interese:
Raportul ANI nu îl vizează doar pe Adrian Cican. Inspectorii de integritate au identificat și alte persoane aflate în situații similare:
Silvia Teodora Marcu, secretarul general al comunei Coteana, a fost găsită în conflict de interese administrativ după ce a contrasemnat dispoziția primarului privind organizarea unui concurs și, ulterior, a fost desemnată președinte al comisiei, primind și remunerație pentru acest rol. Potrivit ANI, aceasta a încălcat mai multe articole din Legea nr. 161/2003 și OUG nr. 57/2019.
Nancy Loghin, secretarul general al comunei Sinești, județul Iași, a fost identificată într-o situație similară, semnând și beneficiind de dispoziții prin care a fost desemnată președinte al comisiilor de concurs din primărie.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
- 20:11 - George Simion, mesaj de forță de la tribuna Parlamentului: „Voi, puterea, ați închis Realitatea Plus”
- 18:26 - Bogdan Chirieac, reacție după retragerea licenței Realitatea Plus de către CNA: „Așa ceva nu este permis în democrație”
- 18:23 - Robert Turcescu, reacție după decizia CNA la adresa Realității PLUS: „Urmează partidele politice, mare atenție”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











