Parlamentarii USR, Ramona Nicoleta Dinu (senator) și Mihai Botez (deputat), alături de vicepreședintele USR Tulcea, Elena Uram, au participat, luni, la un workshop care a avut ca temă dezbaterea proiectului legislativ privind stimulare ocupării forţei de muncă în turism, respectiv cel pentru modificarea și completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, turismul fiind un domeniu de altfel predominant și prioritar în județul nostru.

Evenimentul a avut loc în sala de conferințe de la mezaninul Hotelului Esplanada, din municipiu. De menționat faptul că workshop-ul a fost unul interactiv, în cadrul căruia toți participanții (fie că sunt sau nu antreprenori în domeniu), și-au putut exprima opiniile referitoare la dezbaterea proiectului legislativ privind stimulare ocupării forţei de muncă în turism sau prioritățile din acest domeniu pentru județul nostru. Fiecare a primit un cartonaș pe care și-a putut exprima liber opinia, anonim. Toate opiniile au fost, ulterior, dezbătute cu toți participanții.

Potrivit proiectului de lege  pentru modificarea și completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, inițiat de senatorul USR, Ramona Nicoleta Dinu, ”pentru șomerii care dețin calificări în profesiunile specifice din activitățile hoteliere și de turismprevăzute de art. 25 al Ordonanței nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România, stagiul de cotizare este de minimum 6 luni în domeniul calificării deţinute din ultimele 12luni premergătoare datei înregistrării cererii”.

O altă propunere a senatorului USR de Constanța, Ramona Nicoleta Dinu, se referă la completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care vizează scutirea de la plata impozitului pe venit pentru elevii și studenții cu vârsta de până la 26 de ani, aflați într-o formă de școlarizare, care desfășoară activități cu contract individual de muncă în profesiunile specifice activităților de turism prevăzute de art. 25 al Ordonanței nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România și pentru perioade mai mici sau mai mari de 12 luni.

”Această derogare de la reglementarea actuală acordată elevilor și studenților coincide cu vacanțele acestora sau, în alte situații, se perpetuează pe perioada calității de student cu vârsta de până la 26 de ani și este aptă să contribuie la atingerea obiectivelor propuse în acest demers legislativ. Pentru aceleași considerente expuse mai sus se justifică și măsura propusă la punctul 2, în sensul exceptării de la plata contribuţiilor de asigurărisociale a elevilorși studenților cu vârsta de până la 26 de ani, aflați într-o formă de școlarizare, care desfășoară activități cu contract individual de muncă în profesiunile specifice activităților de turism prevăzute de art. 25 al Ordonanței nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România și pentru perioade mai mici sau mai mari de 12 luni. Considerăm că aceste măsuri vor contribui sistematic și durabil la rezolvarea problemei deficitului forţei de muncă în meseriile și funcțiile din activitățile hoteliere și de turism, fiind oportune şi necesar a fi parte în cadrul unui sistem coerent de sprijin al afacerilor în turism”, a spus senatorul USR, Ramona Nicoleta Dinu.

Articolul precedent„Baladele Deltei” evoluează la „Festivalul Inimilor” din Timișoara, ediția XXIX
Articolul următorO mașină s-a aprins în trafic, lângă Frecăței