Din cauza vremii nefavorabile, de fapt a prognozei meteorologice, spectacolele programate în Piața Civică vineri, 10 mai, și sâmbătă, 11 mai, în cadrul Festivalului Internaţional al Dunării, se vor desfășura în sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor, cu începere de la ora 17.00, iar spectacolul folcloric programat pentru vineri, de la ora 17.00, în Cartierul Vest, este anulat.

Duminică, 12 mai, de la ora 17.00, toate ansamblurile vor dansa o horă în Piața Civică, sărbătorind astfel „Ziua Costumului și Portului Popular Românesc”, după care festivalul se va încheia pe scena din piață odată cu Festivitatea de premiere și spectacolul de gală.

Despre Festival

Scopul Festivalului este acela de a reuni la Gurile Dunării (acolo unde, cu un secol și jumătate în urmă, statul român a îndeplinit misiunea sa istorică de a proteja primul „mugur” al viitoarei Uniuni Europene – Comisia Europeana a Dunării!) ansambluri și formații reprezentative ale folclorului țărilor prin care marele fluviu european trece.

„Convinși că tot ceea ce ține de cultura tradițională reprezintă primul strat în diversitatea istorică și creativă din cadrul unui complex geografic astfel desemnat, dorim ca această sărbătoare a diversității culturale europene de la Tulcea să se constituie într-o bună școală de înțelegere și deprindere a unității noastre durabile, premisă și garanție a consolidării acestei unități!”, a declarat managerul Ansamblului „Baladele Deltei”, maestrul coregraf Ștefan Coman.

La această a treia ediție a festivalului care se va desfășura sub semnul motto – ului „Dunărea, fluviul care unește!” și-au anunțat participarea ansambluri din străinătate – Grupul Folcloric „Trakia” (Dimitrovgrad, Bulgaria), „Comoara” și „Cireșarii” (Chișinău, Republica Moldova) și Ansamblul de cântece și dansuri „Cossacks of Podillya” (Khmelnintsky, Ucraina) -, respectiv din țară: Ansamblul „Cununa Carpaților” (București), Ansamblul Folcloric „Mușețeanca” (Însurăței, jud. Brăila), Ansamblul Folcloric „Doina Covurluiului” (Galați), Ansamblul Folcloric „Românașul” (Giurgiu), Ansamblul Folcloric „Danubius” (Corabia, Olt), Ansamblul Folcloric „Bărăganul” (Călărași), Ansamblul de dansuri grecești „Artemis” (Sulina), Ansamblul Folcloric „Golovița” și Ansamblul Folcloric „Dobrogeanca” (ambele din com. Ceamurlia de Jos, jud. Tulcea), Ansamblul folcloric „Doina Casimcei” (com. Casimcea, jud. Tulcea), Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei” și Ansamblul Folcloric „Dorulețul” (Tulcea).

În cadrul festivalului se va desfășura Simpozionul, „Dunărea – fluviul care unește!” (11 mai), organizatorii urmărind constituirea unei colecții semnificative de documente etnografice și etnologice provenite de la reprezentanții bazinului dunărean, bază de date complexă care va reuni elemente folclorice reprezentative pentru toate aceste țări, tot așa cum măreția fluviului este dată de cei peste cinci sute de afluenți.

„Festivalul de la Tulcea îi așteaptă pe vizitatori într-un cadru unic, acolo unde, după ce traversează întreg continentul, bătrânul fluviu se varsă în Marea Neagră, în imperiul inegalabil, magnific, al Deltei Dunării, zonă care face parte din patrimoniul universal. Locuitorii orașului Tulcea, pregătit să primească oaspeți din țările riverane Dunării, își vor primi musafirii cu brațele deschise, nerăbdători să le cunoască obiceiurile prin intermediul dansului, muzicii și al portului tradițional!”, a adăugat prof. Ștefan Coman.

Articolul precedentProgram extins la Evidența Persoanelor în perioada 25-26 mai 2019
Articolul următorManifestări dedicate zilei de 9 Mai, la Monumentul Independenței