Vineri seara, sala CSS a găzduit deschiderea memorialului „Iulian Rădulescu” , în prezenţa rudelor, prietenilor, elevilor şi a cunoscuţilor celui care a fost unul dintre cei mai titraţi antrenori de volei din România.
Evenimentul a fost organizat de Clubul Sportiv Şcolar Tulcea şi Asociaţia de Volei Dream Team, iar la eveniment s-au înscris două echipe ale CSS, Old Boys Tulcea, CSS Constanța şi Volei Râmnicu Sărat.
Cei care şi-au adus amint de profesorul Iulian Rădulescu au făcut-o cu zâmbetul pe buze, povestind scenele hilare pe care îndrăgitul profesor le genera în fiecare zi. Soţia şi fiica regretatului au primit din parte organizatorilor o plachetă şi buchete de flori şi au vărsat o lacrimă atunci când au spus câteva cuvinte în memoria sa.

Din suflet, pentru suflete

„Sunt bucuros că am reuşit să facem acest eveniment în memoria celui care a petrecut o viaţă pe terenul de sport şi este recunoscut ca unul dintre cei mai buni antrenori din România, Iulian Rădulescu.
Implicarea celor care mi-au fost alături a făcut ca acest eveniment să reprezinte un succes, iar tribunele să fie pline, lucru care mă bucură enorm.
Chiar dacă suntem la prima ediţie şi a trebuit să reparăm din mers micile stângăcii, sunt convins că ediţiile viitoare se vor bucura şi de un buget mai mare, dar şi de o participare mai largă.
Le mulţumesc tuturor celor care mi-au fost alături şi mă bucur că Iulian Rădulescu a umplut din nou o sală ed sport” – a declarat pentru Tulcea Noastră directorul CSS Tulcea, prof. Alexandru Grecu.

„Iulian Rădulescu mi-a fost profesor și mentor și sunt convins că nu aș fi ajuns ceea ce sunt fără îndrumarea acestui mare nume al voleiului românesc. A ridicat generații de sportivi și cei care au ajuns la vârf îi datorează succesul acestui super antrenor. A fost un prieten, un dascăl desăvârșit, un frate mai mare, pentru toți cei care i-au trecut prin mână în 26 de ani de carieră. Ne aducem aminte de acest om și îi aducem azi un omagiu, la fel cum fcem de foarte multe ori când intrăm pe teren. A fost omul drag tuturor și  nu îl vom uita niciodată.” – a spus Constantin Burungiu, antrenor al CSS, antrenor al Echipei Naționale de Volei Cadeți a României și unul dintre oamenii de sport din Tulcea care i-a călcat pe urme regretatului profesor Rădulescu.

Articolul precedentPompierii au traversat Dunărea pentru a stinge un incendiu
Articolul următorMarinarii militari căzuți la datorie comemorați la Sulina!