5 persoane  au fost arestate preventiv pentru 30 de zile  pentru infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de risc și mare risc.

Acțiunea a fost organizată de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul Antidrog, împreună cu  procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanța.

Din cercetări a reieșit că, în luna noiembrie 2021, 3 persoane ar fi constituit un grup infracțional organizat, în scopul comiterii infracțiunii de trafic de droguri de risc, grup la care, ulterior, ar fi aderat alte 2 persoane, care ar fi acționat în județele Tulcea și Constanța, până la data de 4 august 2022.

„Astfel, una dintre persoane ar fi înființat și întreținut o cultură de cannabis în județul Tulcea, drogul de risc fiind distribuit de celelalte persoane în localitățile Medgidia și Constanța. În perioada 17 noiembrie 2021 – 4 august 2022, ar fi fost vândute aproximativ 9.000 de  grame de canabis.

La data de 4 august a.c., polițiștii de combatere a criminalității organizate din Constanța au depistat, în flagrant delict, una dintre persoanele bănuite, un bărbat, de 48 de ani, în timp ce ar fi vândut 2.116 grame de cannabis (2,1 kilograme). Ulterior, au fost puse în aplicare 10 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Medgidia, orașul Năvodari și în județul Tulcea, fiind descoperite 70 de grame de cannabis, 10 grame de hașiș, 1,95 grame de cocaină, 23,45 grame de semințe de cannabis, 10 plante de cannabis, având substanța activă THC în cantitate de 4.873,45 grame, 23 de grame de aur, 2 cântare electronice, 124 de pliculețe goale, 15 telefoane mobile, 566 de cutii cu privire la care urmează să se dispună expertizarea, pentru a se stabili dacă sunt materiale pirotehnice, 3 ceasuri, 2 autoturisme, 2 pistoale, 71.138 de lei, 29.965 de euro, 60 de dolari, 555 de lire turcești, 135 de lire sterline și alte bunuri și înscrisuri cu valoare probatorie.,”transmite IPJ Constanta.

În urma perchezițiilor, 5 persoane au fost conduse la audieri, iar procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanța a dispus reținerea, pentru 24 de ore, a acestora, fiind introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Pe 5 august. cele 5 persoane  au fost arestate preventiv pentru 30 de zile.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentStatul oferă 8,25% românilor care împrumută bani. Cum pot rotunji oamenii veniturile
Articolul următorZIUA MARINEI. Program evenimente Constanța