Podul suspendat de la Brăila, lucrare de două miliarde de lei realizată de grupurile Astaldi (Italia) și IHI Infrastructure (Japonia), are probleme. După ploile torențiale din ultimele zile s-au produs infiltrații de apă în structura de bază a pilonilor de susținere. Un filmuleț care prezintă apa scurgându-se la baza podului a apărut pe YouTube. 

Apariția infiltrațiilor la blocurile de ancoraj este o situație neprevăzută. Din acest motiv, CNAIR a solicitat o expertiză tehnică și o intervenție de urgență în vederea remedierii acestor efecte și o monitorizare strictă și permanentă a lucrărilor efectuate la blocurile de ancoraj pe întreaga perioadă de execuție a lucrărilor solicitate de CNAIR.

”Prin expertiză tehnică prin care se recomandă că au fost prevăzute măsuri de supraveghere a situației infiltrațiilor (monitorizare fisuri și tasări), precum și măsuri de intervenție graduală până la înlăturarea completă a infiltrațiilor. De asemenea, pentru buna exploatare a podului și corecta monitorizare a acestuia sunt inițiate unele acțiuni pentru formarea unui grup de specialiști care vor administra acest obiectiv de investiții.  Soluțiile indicate în expertiză, ce stau la baza documentației tehnice pe care o întocmește Antreprenorul în calitatea sa de Proiectant conform legislației în vigoare, aceasta urmând a fi supusă aprobării verificatorului atestat. Mai subliniem că în vederea evitării apariției unor consecințe asupra capacității structurale a blocurilor de ancoraj, Antreprenorul a început lucrările de etanșare a rosturilor. Aceste lucrări se realizează în baza unei proceduri tehnice de execuție aprobate de inginer” precizează CNAIR.

Structura podului nu va fi modificată și realizarea în continuare a acestui obiectiv se face conform cerințelor tehnice conforme cu documentația de atribuire a contractului.

Sursa: Realitatea de Braila

Articolul precedentCe au lăsat în urmă inundațiile din România
Articolul următorO nouă avertizare meteo: cod galben și portocaliu de vreme rea, ploi și furtuni puternice