Cinci persoane au ajuns la spital în urma unui accident produs la ieșirea din localitatea tulceană Izvoarele, intersecția DN 22F cu DJ 229.

Din primele informații un șofer din Ucraina nu a acordat prioritate și a intrat în coliziune cu un alt autoturism.

La fața locului au fost direcționate un echipaj de descarcerare și un echipaj cu o autospecială de stingere.
În urma impactului puternic o  femeie  de 34 de ani a fost descarcerată de pompieri pe care au predat-o  Serviciul Județean de Ambulanță Tulcea.

Imagine

O pasageră din același autoturism, în vârstă de 33 de ani a fost transportată cu elicopterul SMURD la Spitalul Județean de Urgență Tulcea. Un copili minor în vârstă de 5 ani urmează sa fie transportat la spital. Din fericire acesta este stabil. Toate cele trei victime sunt din același autoturism înmatriculat în Ucraina iar victimele sunt cețățeni ucraineni.

Din al doilea autoturism, înmatriculat în județul Tulcea, doi bărbați au fost transportați la spital.

Imagine

Imagine
Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentCod galben. Averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, în sudul şi sud-estul ţării până duminică dimineaţă
Articolul următorOtrava din bucătărie. Ce faci mereu și te îmbolnăvește fără să știi