Alarmă falsă pentru ultimele două ferme de creştere a porcilor din judeţul nostru. Euro Suin din Garvăn şi Dab Zootehnica din Văcăreni au fost notificate vinerea trecută despre faptul că probele prelevate de la animalele din cele două ferme au confirmat prezenţa virusului pestei porcine africane şi prin urmare se impuneau măsurile de ucidere preventivă. Laboratorul de analize al Direcţiei Sanitar Veterinare Tulcea a confirmat prezenţa virusului pestei porcine la probele prelevate din cele două ferme de creştere a porcilor cu circa 2300 de capete, cea de la Garvăn şi respectiv circa 1900 de capete cea de la Văcăreni, iar pentru confirmarea virusului probele au fost transmise şi la Bucureşti la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală (IDSA).

„Au fost prelevate câte patru-cinci probe atât de la Garvăn cât şi de la Văcăreni şi rezultatul de la laboratorul nostru a confirmat prezenţa virusului atât la Euro Suin cât şi la Dab Zootehnica. Aşteptăm şi rezultatul de la IDSA Bucureşti deşi în cele mai multe cazuri ce am confirmat noi în laborator au confirmat şi ei”, a declarat directorul DSVSA Tulcea, Mitică Tuchilă, după şedinţa Centrului Local de Combatere a Bolilor ce a avut loc vineri la amiază.

În cadrul şedinţei respective s-a adoptat şi un plan de ucidere preventivă pentru cele peste 4000 de suine din cele două ferme de creştere a porcilor imediat după confirmarea focarului de pestă porcină africană de către IDSA Bucureşti.

Sâmbătă, IDSA Bucureşti a infirmat prezenţa virusului pestei porcine africane la cele două ferme de creştere a porcilor din Garvăn şi Văcăreni, iar cele două ferme îşi pot desfăşura activitatea în continuare. O activitate care, la una dintre ele, înseamnă încercarea disperată de a sacrifica toţi porcii din complex la un abator pentru a-i valorifica în timpul cel mai scurt.

„Eu de mai bine de o lună încerc să valorific porcii care, la sfârşit de iunie, erau la aproape 100 de kilograme. Mi s-a interzis acest lucru fiind în perioada de supraveghere. Acum cu două zile înainte să ies din perioada de supraveghere mi s-a spus de la DSVSA Tulcea că am pestă porcină africană în fermă. Am fost chemat vineri la şedinţă la Tulcea şi mi s-a spus că să mă pregătesc pentru activitatea de ucidere preventivă. Sâmbătă am fost sunat de la IDSA Bucureşti că nu se confirmă virusul. Chiar şi domnul ministru Daia m-a sunat personal să îmi spună că se bucură că nu am pestă porcină africană şi că să duc porcii la abator cât mai repede. Numai că niciun abator nu vrea să îmi sacrifice porcii, dar o directivă europeană care spune că DSVSA trebuie să îmi indice abatorul la care trebuie să duc porcii. Aşa că aştept adresa de la DSVSA Tulcea”, a declarat Dumitru Bărbieru de la DAB Zootehnica Văcăreni.

Articolul precedentExterminăm mistreţii la aproape 2 luni de la apariţia pestei porcine africane !
Articolul următorZiua Comunei Carcaliu, sub semnul diversității culturale